Cum poți preveni apariția bolilor în culturile agricole

Culturile agricole sunt expuse permanent riscurilor unor boli cauzate de diverși agenți patogeni. Cele mai mari pagube sunt provocate de ciupercile parazite, cărora li se adaugă bacteriile și virusurile.

Fermierii au înțeles de multă vreme că este mai eficient să prevină apariția bolilor decât să le combată, astfel că principala lor preocupare este să țină la distanță agenții patogeni.

Există câteva metode eficiente și ușor de pus în aplicare, pe care ți le vom prezenta în cele ce urmează.

 

Folosește semințe tratate

Rezistența plantelor în fața bolilor depinde de mulți factori, iar calitatea semințelor folosite este unul dintre ei. Pentru a avea o cultură sănătoasă, trebuie să folosești semințe din soiuri de calitate superioară, recunoscute pentru rezistența la boli și dăunători.

De asemenea, este important ca semințele să fie tratate înainte de le cultiva, iar tratamentul să fie aplicat cât mai aproape de momentul însămânțării. Perioada optimă este de 3 săptămâni, pentru a lăsa suficient timp ca semințele să se usuce și să absoarbă substanțele active.

Tratamentele semințelor au rolul de a crește rezistența acestora în perioada de germinare și de a stimula creșterea plantelor. Astfel, acestea vor depăși mai rapid perioada de vulnerabilitate maximă.

 

Folosește produse de protecție a plantelor

Și tratamentele aplicate culturilor pe parcursul perioadei de vegetație au un rol important în prevenirea apariției bolilor. Ne referim în mod special la tratamentele cu fungicide, care sunt produse de protecție a plantelor destinate combaterii ciupercilor parazite și altor agenți patogeni ce cauzează aceste boli.

Trebuie precizat că fungicidele pot acționa preventiv, însă în același timp au și rol curativ, oprind evoluția bolii prin anihilarea agenților patogeni.

De asemenea, buruienile și insectele pot constitui vectori de răspândire pentru multe boli ale plantelor, așa că este esențială și aplicarea tratamentelor cu și erbicide și insecticide.

Primele previn și combat apariția buruienilor, iar cele din a doua categorie au același efect împotriva celei mai importante categorii de dăunători.

 

Îndepărtează resturile vegetale

Plantele căzute, frunzele uscate și alte resturi vegetale din culturi constituie un mediu propice pentru dezvoltarea ciupercilor și bacteriilor. De aceea, culturile trebuie curățate în mod regulat, îndepărtând aceste resturi vegetare care constituie sursă de infecție.

Totodată, plantele sau părțile vegetale care prezintă semne specifice ale atacurilor unor boli sau dăunători trebuie îndepărtate din cultură pentru a preveni contaminarea celorlalte plante sănătoase.

Pentru mai multă siguranță, resturile vegetale trebuie arse, distrugându-se astfel agenții patogeni.

 

Nu iriga în exces

E adevărat că apa este vitală pentru dezvoltarea plantelor, însă atunci când este administrată în exces le poate face mult rău. Umiditatea la nivelul solului slăbește stabilitatea plantelor, care devin astfel mai vulnerabile în fața bolilor. De asemenea, se poate ajunge la putrezirea rădăcinilor, iar atunci planta este compromisă în totalitate.

Nici apa prezentă timp îndelungat pe frunze și celelalte părți vegetale nu face bine, pentru că favorizează apariția unor boli. Multe ciuperci se dezvoltă în mediul umed, astfel că irigarea în exces le va crea condițiile propice, iar efectele nu vor întârzia să se facă simțite.

 

Aplică rotația culturilor

Pentru fiecare tip de cultură există agenți patogeni specifici, care sunt inofensivi în cazul altor plante. Sporii ciupercilor și bacteriile rămân în sol și după momentul recoltării, iar în sezonul următor atacă noua cultură, provocând pagube mai însemnate de la an la an.

Din această cauză, este recomandată rotația culturilor, care constă în înființarea mai multor tipuri de culturi pe aceeași suprafață, în ani diferiți. Astfel, agenții patogeni rămași de la cultura anterioară vor fi inofensivi pentru plantele semănate în sezonul următor. Cu cât sunt folosite mai multe tipuri de culturi într-un ciclu de rotație, cu atât scade riscul apariției bolilor.

 

Chiar dacă pui în aplicare toate aceste sfaturi, trebuie să mai reții faptul că orice cultură necesită o atentă monitorizare. Doar așa, vei depista din timp orice semn al apariției bolilor și vei putea interveni prompt pentru limitarea pagubelor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata