Cum putem evita o ceartă?

0 6

De câte ori aţi auzit o persoană susţinând că ar face orice ca relaţia lui să revină la forma de început? Pentru că, odată cu timpul, divergenţele şi dezacordurile din relaţie devin din ce în ce mai greu de controlat. Din cauza diferenţelor de percepţie şi de abordare a unei probleme dintre cei doi, discuţia poate devia într-o ceartă. Odată ajunşi la o ceartă nu se pun în joc numai sentimentele dar şi relaţia dintre parteneri. Aşa cum comunicarea este cel mai important element al oricărei relaţii, certurile pot fi cele mai dăunătoare.

O modalitate de evitare a conflictului este aducerea de argumente pro si contra. Astfel vă veţi simţi ca o echipă ce munceşte împreună în scopul rezolvării unei probleme comune, iar nu ca doi rivali. Încercaţi să duceţi tratative în cazurile în care nimeni nu este dispus să facă un compromis dar evitaţi sub orice formă disputa. Aceasta este privită de fiecare ca o luptă pentru dreptul  de a avea un cuvânt de spus, o părere, de a fi văzut ca o persoană care contează. În luptă, dragostea se stinge, iar aprecierea pentru celălalt dispare odată cu respectul.

Cu cât suntem mai apropiaţi de cineva, cu atât ne este mai greu să ascultăm cu obiectivitate punctul lui de vedere fără a reacţiona la sentimentele lui negative. Pentru a ne proteja de impresia că merităm lipsa de respect sau dezaprobarea celuilalt, lăsăm loc automat unor mecanisme de apărare care se opun punctului său de vedere. Chiar dacă suntem de acord cu punctul lui de vedere, partea emoțional rănită ne va determina să insistăm cu încăpăţânare să-l combatem.

Cu siguranţă nu ceea ce spunem creează impactul emoţional ci felul în care o spunem.

Destul de frecvent, când bărbatul se simte provocat, atenţia i se concentrează asupra dorinţei de a avea dreptate și uită să mai fie iubitor. Automat, scade capacitatea lui de a comunica pe un ton atent. Firește că femeia tinde să se opună acestei abordări lipsite de afecţiune chiar dacă altfel ar fi fost receptivă la conţinutul spuselor lui.

Dr John Gray, autorul a mai multe volume care tratează problemele în cuplu, îi vine în ajutor bărbatului oferindu-i o mică schemă conținând motivele secrete pentru care se ceartă femeile.

 

Motivul ascuns pentru care se  cearta femeia                 De ce are ea nevoie pentru a nu se certa 
1.Nu-mi  place când el minimalizeaza importanţa sentimentelor şi dorinţelor mele. Mă simt dată la o parte si neimportantă. 1.Ea are nevoie să se simtă aprobată şi admirată. În schimb, se simte criticată si  ignorată.
2.Nu-mi place când uită să facă ce-i cer şi apoi par pisăloagă.Am impresia că-i cersesc  ajutorul. 2.Ea are nevoie să se simtă respectată si  luată in seamă. În schimb,se simte neglijata, in coada listei lui de priorităţi.
3.Nu-mi place când el mă acuza că sunt indispusă.Mi se pare câ îmi cere să fiu perfectă pentru a fi iubită.Nu sunt perfectă. 3.Ea are nevoie ca el să inţeleagă de ce este indispusă şi să o asigure că este iubită în continuare nefiind nevoie să fie perfectă. În schimb,se simte în nesiguranţă când incearcă să fie ea însăşi.
4.Nu-mi place când el ridică vocea sau începe să enumere de ce are dreptate. Mă face să mă simt că sunt in culpă şi că lui nu-i pasă de punctul meu de vedere. 4.Ea are nevoie să se simtă înţeleasă şi respectată. În schimb, se simte neluată în seamă, terorizată şi trasă în jos.
5.Nu-mi place atitudinea lui condescendentă. Când îi pun întrebări legate de deciziile pe care le avem de luat simt că sunt o povară sau că îi consum timpul. 5.Ea are nevoie să simtă că lui îi pasă de sentimentele ei şi respect nevoia ei de a obţine informaţii.În schimb ea simte că nu este respectată si apreciată.
6.Nu-mi place când el nu răspunde la întrebările  sau comentariile mele. Mă face să simt că n-aş exista. 6.Ea are nevoie să simtă că lui îi pasă şi că o ascultă, îi dă atenţie.În schimb simte că  este ignorată sau condamnată.
7.Nu-mi place când îmi explică de ce n-ar trebui să  mă simt jignită, îngrijorată, furioasă sau altcumva . Mă simt desfiinţată sau nesusţinută. 7.Ea are nevoie să se simtă că i se dă dreptate şi este înţeleasă. În schimb se simte lipsită de   sprijin şi afecţiune, acumulând resentimente.
8.Nu-mi place când el vrea să fiu mai detaşată. Mă face să simt că este o greşeală sau o slăbiciune să ai sentimente. 8.Ea are nevoie să se simtă respectată şi admirată, mai ales atunci când işi impărtăşeşte  entimentele. În schimb, se simte lipsită de siguranţă şi de protecţie.

 

Cele două sexe au nevoie să îşi înţeleagă sensibilităţile specifice, să coopereze  şi nu să se enerveze din cauza lor.  Puteţi spune că abordaţi cu adevărat problema dacă încercaţi să comunicaţi cu partenerul într-un mod care îl satisface afectiv, ci nu îi jigneşte capacităţile. Certurile vor deveni atunci adevărate discuţii necesare rezolvării şi negocierii divergenţelor şi dezacordurilor, dialoguri prin care cei doi se ajută reciproc.

Lorena Gabriela Vasile

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.