Cutremur cu magnitudinea 6,6 în Puerto Rico

S-a produs marţi la 10 kilometri sud de localitatea Indios din Puerto Rico, a anunţat Institutul de Geofizică al Statelor Unite (USGS), citat de agenţiile Xinhua şi Reuters.

Loading...

Seismul a avut loc la ora 8:24 GMT, iar epicentrul său a fost stabilit la o adâncime de 7 kilometri.

Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific a anunţat că nu există o ameninţare semnificativă de tsunami în regiune.

”A fost foarte puternic. Am auzit vibraţiile peste tot”, a declarat pe site-ul Centrului Seismologic Euro-Mediteranean un martor aflat la 14 kilometri de epicentru.

Un alt martor, din Caimital, la o distanţă de 67 kilometri, a precizat că seismul a durat circa 30 de secunde.

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 s-a produs luni în Puerto Rico provocând întreruperi importate de electricitate şi pagube materiale. Pe reţelele sociale, multe persoane au publicat imagini cu locuinţe prăbuşite, maşini blocate şi alunecări de teren. Nu au fost raportate victime în urma acestui seism.

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.