DaddyCool a primit premiul „Blogger/Vlogger responsabil” pentru singurul vlog 100% caritabil din România

29

Robert Diaconeasa, DaddyCool.ro, a fost recompensat cu trofeul „Blogger/Vlogger responsabil” pentru proiectul „Amintiri din copilărie„, în cadrul galei Romanian CSR Awards. Robert a ajutat 100 de copii din medii defavorizate cu 19.000 de euro, pornind de la un vis, dorința reală de a ajuta și de a fi și un bun exemplu pentru fetița lui, Ingrid.

Premiul a fost o surpriză pentru el și spune că acest lucru îl motivează și mai mult. „Nu mă așteptam și a fost o mare bucurie pentru mine. Merg mai departe încrezător în forțele mele. Nu e deloc simplu să faci un proiect de o asemenea anvergură și cu o finalitate atât de ambițioasă, dar cred prea mult în mine și în misiunea pe care o am, motiv pentru care nu mă opresc aici”, spune Robert, care a muncit foarte mult pentru a reuși să adune toate lucrurile de care aveau nevoie cei mici.

Ideea de la care a pornit DaddyCool a fost aceea de a lansa un vlog cu interviuri realizate de el, în care unele dintre cele mai cool vedete autohtone acceptă să-și dezvăluie amintirile în scop caritabil. El a căutat singur sponsorizări și oameni care și-au dorit să contribuie în campania sa și să-i fie alături. Astfel, după cum povestește chiar el, a reușit cu ajutorul primit să ofere unor copii șansa la o viață mai bună și le-a demonstrat că visele lor merită să fie susținute. „Pentru unii ajutorul a însemnat bani de echipamente, competiții etc. (pentru că sunt sportivi de performanță cu mare potențial), pentru unii a însemnat bani de hrană, pentru alții căldură într-un cămin care nu avea utilități etc. Ei nu știau și nu se așteptau să primească ajutor, deci vestea a fost una extraordinară pentru ei”, adăugând că el a avut o copilărie mai grea și chiar îi e destul de greu să își amintească ceva care să îi fi adus o bucurie extraordinară. Cea mai frumoasă amintire a sa este legată de bunica lui, despre care spune că i-a fost mereu alături și a încercat să îi ofere o copilărie fericită, chiar dacă posibilitățile materiale au fost reduse.

El pregătește deja lansarea celui de-al doilea sezon „Amintiri din copilărie”, cu care este convins că va ajuta și mai mulți copii.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata