Dăncilă – candidatul PSD la prezidenţiale: Ştiu că nu o să intru într-o luptă uşoară; mergem pe acelaşi mesaj de unitate

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, marţi, că decizia Biroului Permanent Naţional şi a Comitetului Executiv Naţional de a o desemna candidat la prezidenţiale o onorează şi o responsabilizează, menţionând că ştie că nu va fi o luptă uşoară, pentru că partidul pleacă dintr-o situaţie dificilă.

"Astăzi, la Comitetul Executiv Naţional, s-a votat pentru candidatul la prezidenţiale, iar pentru a lua o decizie în mod democratic am ascultat toate părerile organizaţiilor judeţene. (…) Şi s-a votat pentru preşedintele partidului, respectiv pentru mine, pentru a reprezenta partidul în viitoarele alegeri prezidenţiale. Este un vot care mă onorează, responsabilizează în acelaşi timp, pentru că ştiu că nu o să intru într-o luptă uşoară, ştiu că va fi o luptă foarte grea, ştiu că partidul pleacă dintr-o situaţie dificilă, din punct de vedere electoral, dar am încredere în mine, am încredere în colegii mei, am încredere în puterea noastră de a ne mobiliza, am încrederea că vom câştiga aprecierile românilor, că se vor regăsi în mesajele noastre mulţi dintre români, că vom crea un val de încredere la nivel naţional şi că putem câştiga acestei alegeri", a afirmat Dăncilă.

Ea a spus că în Biroul Permanent Naţional şi în Comitetul Executiv a fost supusă la vot şi candidatura lui Liviu Pleşoianu, aceasta obţinut doar un singur vot, al liderului PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

"Chiar dacă domnul Pleşoianu nu a fost prezent, pentru că nu este membru al BPN şi al CEx, am propus colegilor să dăm un vot şi pentru Liviu Pleşoianu pentru că am văzut în spaţiul public că Liviu Pleşoianu vrea să candideze şi am considerat important ca fiecare dintre noi să fie susţinut, să aibă susţinere, să vedem ce susţinere are în forurile statutare. În Biroul Permanent Naţional, Liviu Pleşoianu a avut un vot. Tot în Biroul Permanent Naţional, Gabriela Firea, preşedintele…

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.