Dăncilă despre autostrada Comarnic – Braşov: În prima şedinţă de CSAT să devină de importanţă naţională

Premierul Viorica Dăncilă a declarat duminică, la Ploieşti, că pentru a începe mai repede lucrările la autostrada Comarnic – Braşov, aceasta va fi scoasă din parteneriat public-privat şi va fi declarată de importanţă naţională la următoarea şedinţă a CSAT.

Dăncilă a menţionat că pentru construcţia acestei autostrăzi în parteneriat public-privat a fost primită o solicitare din partea unei companii chinezo-turce.

"Autostrada Comarnic – Braşov este în parteneriat public-privat, am avut solicitare din partea unei societăţi chinezo-turce, eu am hotărât, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar în prima şedinţă de CSAT această autostradă să devină de importanţă naţională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să putem să demarăm cât mai repede lucrările pentru această autostradă. Pentru că procedurile sunt, ştiţi foarte bine, birocraţia este destul de mare, procedurile sunt complicate, la noi s-a format această instituţie a contestaţiilor şi pentru a trece de toate aceste obstacole cred că soluţia este ca această autostradă să devină de importanţă naţională, astfel încât să începem construcţia cât mai repede, din fonduri guvernamentale", a spus ea.

Întrebată când ar putea începe construcţia autostrăzii, premierul a arătat că va face o evaluare după momentului votului din CSAT.

Viorica Dăncilă a participat, duminică, alături de Eugen Teodorovici, preşedintele executiv al PSD, şi Mihai Fifor, secretarul general al PSD, la Comitetul Executiv Judeţean al PSD Prahova. AGERPRES/(A – autor: Cristina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.