tezyo.ro - by OTTER Distribution

Dăncilă merge în Parlament la grupurile reunite ale PSD

Premierul Viorica Dancila sustine un discurs in cadrul sedintei comune a Camerei Deputatilor si Senatului unde se dezbate si voteaza motiunea de cenzura sub numele''Guvernul Dancila trebuie demis! Fara OUG-uri, fara parole de acces si fara cozi la vot!", initiata de PNL, USR, PMP si UDMR si neafiliati, la Palatul Parlamentului din Bucuresti, marti, 18 iunie 2018. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

 Viorica Dăncilă a declarat, luni, că va merge în Parlament la grupurile reunite ale PSD pentru a discuta despre strategia formațiunii la votul de învestire al noului Guvern. Ea a adăugat că PSD nu va participa la acest vot, fiind obligația liderului PNL de a se asigura că există cvorum.

„Eu astăzi mă voi întâlni cu grupurile reunite ale PSD. Este foarte greu să discuți cu liderii partidelor care au dărâmat guvernul, pentru că ei sunt părtași la ceea ce s-a întâmplat. Și ei au avut aceeași doză de inconștiență atunci când au dărâmat guvernul și nu au cerut o alternativă pentru această țară. Și-au văzut interesul personal, nu s-au gândit la parcursul acestei țări și care vor fi urmările. Vedem astăzi partidele care au dărâmat guvernul, cele șase formațiuni politice, fiecare vine cu un anumit proiect, nu sunt două partide care să aibă un punct comun. E clar că le-a unit oportunismul, nu să facă bine acestei țări”, a spus Viorica Dăncilă, la DC News.

Ea a afirmat că PSD nu va participa la votul de învestire pentru noul Guvern.

„Așa cum am făcut cvorum la moțiunea de cenzură, dl Orban trebuie să se asigure că are cvorum la votul pentru Guvern. PSD a intrat în opoziție. PSD nu va participa la acest vot. Clar”, a subliniat Dăncilă.

Totodată, liderul PSD a susținut că alegerile ar trebui făcute la timp, nefiind necesar să se organizeze anticipate.

„Nu, nu mizez pe alegeri anticipate. Din punctul meu de vedere alegerile trebuie făcute la termen. Încotro vrem să ducem această țară, îl întreb pe dl președinte a fost făcută o criză guvernamentală, chiar trebuie și o criză parlamentară? Dar dacă se vor hotărî anticipate, PSD este pregătit. Pe mine mă uimește atitudinea dlui președinte. Nu văd nimic constructiv, nu văd nimic bun”, a conchis Dăncilă.

Ludovic Orban a purtat negocieri săptămâna trecută, cu partidele parlamentare, în vederea susținerii unui nou Guvern care îl va avea pe el ca premier.

Negocierile continuă și în această săptămână. Ludovic Orban va purta discuții inclusiv cu ONG-uri, sindicate și universități.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.