Decizie: Închide toate magazinele două zile

Rețeaua de retail Lidl oferă angajaților două zile libere de Paști, astfel că toate magazinele vor fi închise pe 28 și 29 aprilie. Clienții își vor putea face cumpărăturile în magazinele Lidl până pe 27 aprilie inclusiv, activitatea urmând a fi reluată marți, 30 aprilie.,

Orarul de funcționare a magazinelor Lidl din toată țara în perioada sărbătorilor de Paști este următorul:
• Joi, 25.04 și vineri, 26.04 – program 07:00 – 22:00;
• Sâmbătă, 27.04 – program unitar 07:30 – 20:00;
• Duminică, 28.04 și luni, 29.04 – ÎNCHIS;
• Marți, 30.04 și miercuri, 01.05 – program normal de funcționare;

“Pe lângă cele două zile libere, Lidl le oferă tuturor angajaților bonusuri anuale de Paște, care se adaugă la celelalte beneficii financiare precum tichete de masă, bonusuri aniversare și remunerație pentru orele suplimentare. În plus, începând cu acest an, Lidl introduce un spor pentru orele lucrate în zilele declarate sărbători legale. Așadar, angajații care vor lucra pe 1 mai, când magazinul va fi deschis, vor fi plătiți dublu”, a mai anunțat retailerul.

Lidl România a anunțat că în 2019, niciun angajat nu va realiza un venit lunar mediu mai mic de 3.500 de lei brut (2.180 de lei net), sumă ce include salariul și tichete de masă, bonusuri anuale de Paște și de Crăciun, precum și alte tipuri de bonusuri. La acesta se adaugă și alte sporuri în funcție de specificul activității.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa.

Mai este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajați, dintre care peste 6.000 în România, unde retailerul german are deschise peste 240 de magazine și 4 centre logistice.

sursa stirileprotv.ro

Loading...
loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.