# Dilemă la Curtea de Apel București: Un hoț cere reducerea pedepsei pentru că a purtat mască sanitară > Pandemia de COVID-19 provoacă dileme juriștilor. Astfel, un bărbat acuzat de furt calificat, după ce a furat un telefon dintr-un magazin, în care a intrat, așa cum îi cere în prezent legea, cu masc... Publicat: 18 noiembrie 2021, 09:08 · Actualizat: 19 august 2026, 01:33 · Autor: Alexandra Badea · Categorie: [Actual](https://news24.ro/actual/index.html.md) · Pagina web: https://news24.ro/dilema-la-curtea-de-apel-bucuresti-un-hot-cere-reducerea-pedepsei-pentru-ca-a-purtat-masca-sanitara/ · Publicație: News24 ![](https://news24.ro/wp-content/uploads/2022/01/curtea-de-apel-bucuresti-isi-suspenda-activitatea-pana-la-o-decizie-privind-pensiile-speciale-418253.webp) ### Pandemia de COVID-19 provoacă dileme juriștilor. **Astfel, un bărbat acuzat de furt calificat, după ce a furat un telefon dintr-un magazin, în care a intrat, așa cum îi cere în prezent legea, cu mască sanitară, vrea să beneficieze acum de o reducere de pedeapsă.** ** Legea în vigoare susţine că cine fură mascat riscă până la cinci ani de închisoare, în timp ce hoțul cu fața descoperită primește cel mult trei ani. Astfel, Curtea Supremă a fost sesizată pentru a rezolva această dilemă după ce bărbatul a cerut reîncadrarea acuzațiilor.** De asemenea, hoții înregistrați pe camerele de supraveghere dintr-o farmacie în timp ce amenință angajați pentru a lua banii din casa de marcat purtau mască chiurgicală și mănuși de protecție. Exact cum prevede legea pentru a evita răspândirea bolii COVID-19. După care, câteva luni mai târziu, același mod de operare, de această dată în Brăila. De această dată, un bărbat care și-a acoperit fața tot cu o mască de protecție și mănuși a furat câteva mii de euro dintr-o bancă. Duși în fața instanței, unii autori spun că ei nu ar trebui judecați aspru pentru că și-au acoperit fața obligați de legea dată în pandemie: Cristian Ene - avocat a spus: *Înalta Curte a fost sesizată pentru dezlegarea unei situații de drept: Pentru a clarifica dacă o persoană care a săvârșit un furt va fi condamnat pentru furt calificat, o pedeapsă de la 1 la 5 ani, sau furt simplu care înseamnă amendă sau de la 6 luni la 3 ani în situația în care, în mod obligatoriu, a purtat masca pe perioada pandemiei.* De asemenea, dilema a apărut la Curtea de Apel București după ce un bărbat condamnat în primă instanță pentru furt calificat cere încadrarea faptei. Acesta este acuzat că a furat un telefon dintr-un magazin din Capitală anul trecut, când era obligatorie masca de protecție în spațiile închise. *”Nu se poate nega că inculpatul a profitat de dispozitia legală tocmai pentru a comite presupusa infracțiune și pentru a nu fi ușor de recunoscut*". Aceasta este opinia judecătorilor care consideră că hoțul de telefoane se folosește de regulile sanitare. Aşadar, procesul a fost amânat până când Curtea Supremă va tranșa situația.