Diplomația română a asigurat în mandatul meu coerența politicii externe

Ramona Mănescu a declarat, marți, că în timpul mandatului său de ministru al Afacerilor Externe diplomația română a asigurat coerența politicii externe a țării. Aceasta i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru încrederea care i-a fost acordată la preluarea portofoliului Externelor.
„Diplomația română a asigurat și pe durata mandatului meu coerența, continuitatea și predictibilitatea politicii externe a României. Activitatea MAE a vizat principalele obiective de politică externă: consolidarea rolului României în cadrul UE și a NATO, aprofundarea parteneriatelor strategice, aprofundarea și întărirea securității energetice a României, sprijinirea parcursului european a Republicii Moldova, continuarea demersurilor de susținere a multilateralismului ca soluție pentru provocările la nivel global și valorificarea credibilității dobândite pe parcursul deținerii mandatului României la președinția Consiliului UE. Atingerea obiectivelor de politică externă se întemeiază pe munca și dedicarea unei echipe la nivel înalt, așa cum am găsit eu la nivelul MAE, o echipă de profesioniști și același lucru pot să-l spun despre cei din centrală, corpul diplomatic și consular al României”, a afirmat, marți, Ramona Mănescu, la sediul Ministerului Afacerilor Externe.
Fostul oficial din Guvern i-a mulțumit actualului ministru de Externe, Bogdan Aurescu, pentru colaborarea pe care au avut-o în timpul cât acesta a fost consilier prezidențial.
„Sunt mândră că această demnitate mi-a oferit șansa de a servi alături de această echipă minunată interesele tuturor românilor prin contribuția instituției noastre la organizarea alegerilor prezidențiale în străinătate. În politica externă, fiecare succes este rezultatul unui efort de echipă. Astfel, doresc să le mulțumesc tuturor colegilor, colaboratorilor mei și a partenerilor noștri instituționali pentru o cooperare eficientă. Le mulțumesc și colegilor din fosta guvernare dar în mod special vreau să-i mulțumesc domnului președinte Klaus Iohannis pentru încrederea acordată la preluarea mandatului și domnului ministru Bogdan Aurescu pentru colaborarea foarte bună pe care am avut-o când domnia sa era consilier prezidențial. Îi urez mult succes în noul mandat”, a declarat Mănescu.
Ramona Mănescu a participat, marți, la preluarea mandatului de ministru de Externe de către Bogdan Mănescu. La ceremonie au fost prezenți și Ludovic Orban și Klaus Iohannis.

3 calcule simple care îți arată dacă trăiești peste posibilități. Poți avea un salariu decent și [...]

Măștile de față coreene sunt printre cele mai populare produse de îngrijire a pielii, cunoscute pentru efectele lor rapide și [...]

10 greșeli financiare care te țin sărac. Cum le corectezi. Fie că ai un venit modest sau câștigi bine, obiceiurile [...]

Top 5 plante care țin insectele la distanță. Le poți ține și pe balcon. Țânțarii, muștele și alte insecte pot [...]

The Beauty Hub revine în Băneasa Shopping City, iar cea de-a 6-a ediție promite să fie cea mai spectaculoasă de [...]

Sursa Regăsește echilibrul prin masaj – un refugiu autentic în Băneasa Oboseala nu mai e un episod trecător. Pentru mulți [...]