tezyo.ro - by OTTER Distribution

Directorul unui liceul de elită din Timişoara, filmat când alungă elevii fumători cu extinctorul

Sursă foto: https://unsplash.com/photos/M0WbGFRTXqU

 Directorul unui liceul de elită din Timişoara a fost filmat când alungă elevii fumători din curtea liceului cu extinctorul. Directorul spune că regretă gestul făcut din instinct, dar mai mulți părinți și colegi l-au felicitat pentru gest.

Directorul liceului „Jean Louis Calderon” din Timişoara i-a alungat pe elevii care fumau în parcul unităţii de învăţământ cu ajutorul unui extinctor.

Întreaga scenă a fost filmată şi publicată pe reţelele de socializare.

„Directorul Liceului Calderon din Timișoara se crede jandarm și dispersează elevii care fumează cam așa”, este comentariul care însoțește imaginile.

Directorul liceului a pulverizat substanţă dintr-un extinctor înspre o parte din elevii liceului aflaţi la fumat în curtea şcolii.

Directorul liferului a declarat, la Digi 24, că marți a fost exercițiu de evacuare, în care reprezentanții ISU au explicat elevilor cum să se comporte inclusiv în zona de fumat.

„Noi am rămas cu câteva cadre didactice pe terenul de fotbal și cu ajutorul unui extinctor am făcut o mică demonstrație. În acel moment au venit spre noi câțiva elevi de la ciclul primar și câțiva dascăli și ne-au spus că <uitați ce au învățat copiii noștri>. Am luat din instinct extinctorul și am pulverizat acea substanță. Regret gestul, dar a fost ceva de instinct, pentru că avem probleme deosebite pe zona de fumat. Cred că 50 – 100 de elevi ne fumează în școală”, a spus directorul Ion Ionici.

Potrivit acestuia, la cabinetul medical nu s-a plâns nimeni că ar fi suferit. Dimpotrivă, directorul spune că a fost felicitat pentru gest de elevi, profesori și mai mulți părinți care l-au sunat, „pentru că sunt sătui de modul în care anumiți elevi se comportă la noi în școală, pe fumat”.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.