Dominika Cibulkova, fost număr 4 WTA, și-a anunțat retragerea din tenis

Slovaca Dominika Cibulkova, în vârstă de 30 de ani, și-a anunțat retragerea din tenis, marți, odată cu lansarea cărții sale – „Tenisul este viața mea”, informează site-ul WTA.

„Nu a fost o decizie luată peste noapte. A fost un proces îndelungat. Eram convinsă încă de când am jucat contra lui Azarenka, la Miami, că acela poate fi ultimul meu meci. Apoi am vorbit cu antrenorul meu, care mi-a reamintit că am promis că voi juca la Fed Cup, pentru a-mi putea lua rămas bun în fața fanilor din Slovacia”, a declarat Cibulkova.

Dominika Cibulkova s-a născut în Bratislava, în mai 1989, și a devenit jucătoare profesionistă de tenis în 2004. În cariera sa, slovaca a câștigat opt titluri WTA – cel mai important în 2016, la Turneul Campioanelor – și a ajuns în finală la alte 13 întreceri.

La turneele de Mare Șlem, cea mai bună performanță a obținut-o la Australian Open, în 2014, unde a fost învinsă în finală de chinezoaica Na Li, scor 7-6 (3), 6-0.

Cea mai bună clasare a lui Cibulkova a avut loc în martie 2017, când s-a aflat pe locul 4 WTA. În 2019, sportiva din Slovacia a disputat 13 jocuri, terminându-și cariera cu 450 de victorii și 299 de înfrângeri.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.