Dumitru Prunariu, Adrian Titieni și Virgiliu Pop sunt invitații la FLIGHT Festival Timișoara

TIMIȘOARA (MEDIAFAX) – Dumitru Prunariu, Adrian Titieni și Virgiliu Pop sunt invitații la FLIGHT Festival Timișoara, manifestarea dedicată filmului de știință, ficțiune și tehnologie, de vineri până duminică.

Printre evenimentele speciale ale festivalului se numără Hackerville Maraton, sâmbătă 28 septembrie și Homo Digitalis, o conversație despre tehnologie și morală, duminică 29 septembrie, la care vor fi prezenți Dumitru Prunariu, Adrian Titieni și Virgiliu Pop.

”De la descoperirea sistemului numeric, abac, calculatorul de buzunar și până la gadget-urile care astăzi pot să te localizeze în timp real, să-ți ofere recomandări despre lucrurile pe care poți să le faci sau să-ți țină companie atunci când te plictisești, omenirea a parcurs niște pași uriași într-un timp relativ scurt. Tehnologia a devenit parte integrantă a vieților noastre și și-a creat o dublă valență”, comentează organizatorii.

Sâmbătă, de la ora 11.30, Science, Fiction & Technology Film Festival Timișoara va explora domeniul spionajului cibernetic programând proiecția maraton a celor șase episoade ale mini-seriei ”Hackerville”, regizată de Igor Cobileanski și Anca Miruna Lăzărescu. ”Hackerville” este creat de Jörg Winger și Ralph Martin și produs de HBO Europe.

Nu demult, mai exact în 2018, toate canalele social-media, dar și cele de știri convenționale au luat-o razna când HBO România a anunțat că mult așteptatele filmări ale unei mini-serii ce avea să schimbe fața unui oraș, dar și percepția lui în lume, s-au încheiat. Americanii știau deja de Râmnicu Vâlcea încă din 2011 și îl numeau “Silicon Valley al fraudelor online”, iar presa Europeană în frunte cu exigentul ziar francez Le Monde au supranumit orașul Hackerville, într-un articol despre fenomenul criminalității informatice care apăruse și se dezvoltase aici. Timișorenii însă au aflat această (po)veste pe propria piele. Timp de trei luni, în 2018, o serie de străzi și bulevarde au fost blocate pentru filmări luând populația orașului prin surprindere. Timp de trei luni, timișorenii au admirat de departe, s-au implicat și au așteptat cu sufletul la gură lansarea seriei pe HBO GO.

Mini-seria povestește despre atacul cibernetic asupra unei bănci din Germania care o duce pe Lisa Metz, expertă în criminalitate informatică în Frankfurt, la Timișoara, orașul în care s-a născut și unde se confruntă cu polițistul român care se ocupă de caz, Adam Sandor (Andi Vasluianu).

Vizionarea celor șase episoade se va încheia înainte de dezbaterea Cinematografia – factor de dezvoltare locală, de la ora 17:15. Cum se poate dezvolta orașul cu ajutorul industriei cinematografice? Cu ce beneficii vine o producție cinematografică ? sunt întrebările la care vor încerca să răspundă Nicolae Robu, primarul orașului Timișoara, Adrian Titieni, Prof. univ. dr., Președinte Onorific al UNATC și Membru al Comisiei de Film din România, actor, Tudor Reu, producătorul Mobra Films, Domnica Cârciumaru, director de casting, Adriana Minea, avocat și reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș. Dezbaterea va fi moderată de Irina Margareta Nistor.

În cea de-a treia zi de festival, pe 29 septembrie, de la ora 15.00 are loc proiecția filmului Almost Human – o explorare a relației omului cu tehnologia, narată de renumitul Stephen Fry și regizată de danezul Jeppe Rønde. Almost Human a câștigat anul acesta Premiul pentru Cel mai bun Film la Festivalul Internațional de la Tribeca New York, în sub-categoria Tribeca X dedicată colaborărilor dintre artiști și branduri.

Filmul provoacă spectatorul și-i adresează o serie de întrebări filosofice ca parte a unui studiu despre cum am ajuns unde suntem și ce se va întâmpla în viitor. Rønde se întâlnește cu 10 dintre cei mai reputați cercetători științifici ai lumii – filosofi, antropologi, arheologi și programatori care ne arată prin experimentele lor că relația cu tehnologia este la fel de mult ca relația cu noi înșine.

Îmbinând inteligent regia și tehnicile narative pentru a da de înțeles că omenirea și-a creat propriul “monstru” sub forma roboților și a Inteligenței Artificiale, regizorul afirmă că “filmul este de fapt despre istoria universului. Nu știam despre lucruri ca Big Bang-ul acum 100 de ani și încă mai sunt lucruri pe care nu le știm – a accepta asta este cheia filmului, pentru că acceptând că nu vom ști niciodată înseamnă pierderea controlului și oamenii au o mare nevoie de control. Într-un fel, este un gând înspăimântător, dar personal, cred că e minunat!”.

Proiecția filmului va fi urmată de dezbaterea Homo Digitalis – o conversație despre tehnologie și morală între cosmonautul Dumitru Prunariu, primul astronaut român, scriitorul Virgiliu Pop, Marius Cosmeanu, editorul Savantgard, și criticul de film Irina Margareta Nistor despre Homo digitalis, adevăruri și superstiții despre inteligența artificială și despre cum ne influențează progresul tehnologic.
Va reamintim că vineri, 26 septembrie, în prima zi a festivalului, va avea loc proiecția cu filmul Chuck Norris vs. Communism, 2015, regia Ilinca Călugăreanu, urmată de discuția România. 30 de ani mai târziu – de la analog la digital în care protagonista filmului, Irina Margareta Nistor va intra în dialog cu scriitoarea Adriana Babeți și regizorul Cristian Mungiu.

Organizat de Asociația Cinemascop și Flight Festival, Science, Fiction & Technology Film Festival își propune să ofere orașului și zonei posibilitatea de a fi la curent cu cele mai captivante filme de cinema reunite sub aceste categorii și de a participa la evenimente, dezbateri și activități interactive legate de tehnologie și cinema.

Loading...
loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.