Elev exmatriculat după ce şi-a lovit un coleg

Doi elevi de la Liceul Tehnologic Pucioasa din judeţul Dâmboviţa apar într-o filmare făcută publică pe internet luâdu-se la bătaie chiar într-o sală de clasă a instituţiei, iar cel care apare în imagini lovindu-l cu putere pe colegul său a fost exmatriculat.

Evenimentul a avut loc în urmă cu câteva zile, iar reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dâmboviţa susţin că aceste fapte trebuie sancţionate drastic.

În imagini se văd cei doi elevi care se bat, colegi care asistă la incident, iar la un moment dat un adult, cel mai probabil un profesor, intervine şi îi desparte. Elevul care îşi loveşte cu putere colegul a mai avut astfel de probleme şi în trecut. El a fost exmatriculat.

Filmarea a fost făcută cu telefonul mobil de unul dintre elevii care asistau la respectiva scenă.

Conducerea instituţiei de învăţământ a anunţat că va lua în discuţie şi atitudinea elevilor care au fost prezenţi în sala de clasă şi nu au luat atitudine.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.