Elevii profilelor agricole învață practica doar din cărți, din cauza lipsei unui teren agricol

România deține o capacitate agricolă enormă, însă sunt foarte puține persoane care au cunoștințe în domeniul acesta. Puțini tineri știu cum să muncească pământul, având în vedere că de la peste 300 de licee cu profil agricol, la noi în țară au mai rămas doar 65. Statul acordă fiecărui liceu câte 10 hectare de teren unde elevii se pot duce să facă practică. Până la momentul actual, majoritatea au învățat cum se transformă semințele în recolte doar din cărți sau în fermele din străinătate.

Însă degeaba învață tinerii din cărți dacă nu pot pune în practică ceea ce citesc. Elevii de la Liceul Tehnologic din orașul Flămânzi ne demonstrează acest lucru.

Elevii din clasele cu profil agricol, horticol sau de prelucrarea a lemnului se află în al treilea an de când fac practică în cele mai dezvoltate ferme și exploatații agricole din Europa.

Avnd în vedere că țara noastră nu le-a dat până acum șanse elevilor să lucreze pământul, aceștia au făcut practică în afară, cu toate că România deține cea de-a șasea cea mai întinsă suprafață agricolă utilizată din Uniunea Europeană.

„A fost o experienţă foarte plăcută. În primul rând am avut ocazia să vedem modul lor de a lucra faţă de al nostru. Aici am lucrat doar pe câmp, la strânsul porumbului”, a declarat o elevă

Elevii din România învață cum se lucrează pământul în fermele din Portugalia sau în serele de flori din Italia, iar acest lucru se observă și în catalog.

„Mulţi s-au schimbat profund numai ca să prindă un loc în proiect. Adică de la 200 de absenţe, au coborât la 20 de absenţe şi media la română de la 4 a urcat la 8”, a spus o profesoară de la Liceul Tehnologic din orașul Flămânzi.

Având în vedere noul proiect demarat de Ministerul Dezvoltării Rurale, lucrurile s-au putea schimba în scurt timp în toată țara. Se pare că statul va acorda liceelor cu profil agricol câte 10 hectare de teren, unde elevii vor fi liberi să practice agricultura pe pământ românesc.

„Dacă ar fi mai multe utilaje şi ar fi sprijin mai mult din partea celorlalţi, cu siguranţă elevii ar vrea să continue în acest domeniu„, este părerea elevilor.

Între timp, fermele ce aparțin liceelor, ar putea ajunge să se susțină de unele singure din punct de vedere financiar.

Din ferma Universității de Științe Agricole din Cluj- Napoca, de exemplu, unde studenții fac practică, aprovizionează astfel magazinul școlii cu ouă, lapte sau mezeluri în fiecare zi.

Având în vedere că sunt foarte mulți clienți care vin și cumpără, banii care sunt încasați sunt reinvestiți mai apoi în fermă.

Sursa: observator.tv

Loading...
loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.