Emirul Dubaiului a sesizat Curtea Supremă britanică în bătălia judiciară împotriva soţiei sale Haya
Emirul Dubaiului, şeicul Mohammed ben Rached al-Maktoum, a contestat decizia justiţiei britanice de a face publice două hotărâri judecătoreşti în procesul cu una dintre soţiile sale, prinţesa Haya a Iordaniei, în legătură cu cei doi copii ai lor, a anunţat Curtea Supremă britanică, relatează AFP.
Cea mai înaltă instanţă din Marea Britanie a anunţat marţi că va trebui să decidă dacă două hotărâri judecătoreşti în cadrul unei proceduri privind copiii cuplului şi modalităţile de contact ale acestora cu tatăl lor ar trebui făcute publice.
Pentru moment nu a fost stabilită o dată a audierii pentru examinarea acestui recurs.
Şeful guvernului Emiratelor Arabe Unite, în vârstă de 70 de ani, a sesizat înalta curte din Londra pentru a obţine revenirea în Dubai a celor doi copii pe care îi are cu prinţesa Haya Bint Al Hussein, 45 de ani, sora vitregă a Regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei.
Prinţesa a cerut o măsură de protecţie împotriva unei căsătorii forţate care l-ar putea viza pe unul dintre cei doi copii pe care îi are cu emirul. Ea a mai solicitat dreptul de a beneficia de o măsură de protecţie împotriva brutalităţii.
Prinţesa Haya a Iordaniei este cea de-a şasea soţie a emirului Dubaiului, cu care este căsătorită din 2004.
Curtea de Apel a respins săptămâna trecută cererea şeicului ca două hotărâri din acest proces să nu fie publicate.
Judecătorul Nicholas Underhill i-a oferit şeicului termen până marţi pentru a contesta decizia. El a estimat că un astfel de recurs „ridică întrebări privind interesele copiilor” şi despre dreptul presei de a publica informaţii despre un caz de „interes public”.