Ești pregătit să accesezi un credit ipotecar în acest an? Analizează bugetul familiei pentru a afla.

Poate că anul 2020 nu este așa cum ni l-am imaginat atunci când ciocneam un pahar de șampanie în noaptea de Revelion. Viața însă merge înainte, iar planurile noastre îndrăznețe se pot materializa în continuare. Mergem mai departe – chiar dacă suntem mai prudenți datorită perioadei pe care o parcurgem. Aceasta ne determină să cântărim atent opțiunile atunci când ne dorim să accesăm un credit pentru casă.

Unul dintre lucrurile pe care le putem face înainte de a decide să solicităm un credit ipotecar în această perioadă este o analiză atentă a bugetului familiei.

Bugetul familiei. Cum îl alcătuiești, cum îl analizezi.

Poate că o analiză atentă a veniturilor și cheltuielilor pare mai degrabă de domeniul contabilității, dar nu e neapărat așa. Nu ar fi rău să ai un buget și să înveți să îl optimizezi, mai ales când scopul este unul așa de frumos: un credit pentru propria ta casă!

Totul poate începe cu o ședință în familie. În care veți analiza care sunt veniturile, pe o parte, și care sunt cheltuielile, pe de altă parte. Cum majoritatea noastră folosim cardul pentru aproape orice cumpărătură, un extras de cont al lunii trecute îți va arăta care a fost structura cheltuielilor tale.

Ce vei urmări? Ai reușit să economisești ceva, în primul rând?

Poți să împarți bugetul în câteva categorii mari. Ele diferă de la familie la familie, dar pentru a-ți face o idee, poți porni de la două categorii importante: cheltuielile fixe și cele variabile.

Cheltuielile fixe sunt cele pe care le ai de făcut în fiecare lună. Poate că sumele vor fi ușor diferite în funcție de sezon și de diversele cheltuieli mari pe care le are de făcut familia ta, dar poți stabili o sumă lunară pentru acestea. Aici vor intra: întreținerea, electricitatea, gazul, abonamentul la cablu sau cel la telefon. Tot la cheltuieli fixe intră și diverse asigurări, chiar dacă le plătești trimestrial sau anual. CASCO și RCA, asigurarea de locuință sau cele pentru pensie… Pe acestea le poți aduna și apoi împărți la 12, pentru a vedea ce sumă lunară le aloci.

Cheltuielile variabile sunt cele care pot fi diferite de la lună la lună. Banii pentru mâncare, pentru ieșirile în oraș sau în afara orașului, cadourile, cheltuielile pentru școala copiilor sau cele cu sănătatea… Un extras de cont al ultimelor luni te va ajuta să înțelegi care este nivelul acestor cheltuieli pentru familia ta. Urmărește dacă ele variază mult de la lună la lună sau au tendința să fie aproximativ la fel.

Pentru multe dintre familii acestea sunt relativ constante, chiar dacă într-o lună au cheltuit mai mult cu vacanța, iar în alta cu începutul de an școlar. Se întâmplă acest lucru pentru că avem tendința naturală de a ne plia pe câți bani avem.

Acest lucru este în general în favoarea noastră. Pentru că vom putea, de cele mai multe ori, să facem loc unei anumite sume: rata pentru creditul ipotecar, de exemplu.

Odată ce ai înțeles care este nivelul cheltuielilor lunare și pe ce se duc în general acești bani, vei înțelege și dacă vei putea economisi ceva și de unde. Da, să faci loc în buget pentru rata despre care vorbeam. De aici vei înțelege care este nivelul ratei bancare pe care o puteți susține de-a lungul timpului.

Ia-ți și o marjă de siguranță. Nu lua în considerare rata maximă, ci gândește-te la o sumă mai mică, cu 25%, să spunem. Asta, pentru a te proteja. Tu știi cât de sigur este jobul tău și al partenerului sau partenerei: marja poate fi mai mică sau mai mare în funcție de acest lucru.

Cu toate aceste aspecte lămurite, următorul pas este să faci o vizită băncii, pentru o analiză financiară.

Analiza financiară a băncii

În momentul vizitei la bancă, aceasta îți va face o analiză a veniturilor și cheltuielilor standard pentru o familie, banca stabilindu-ți gradul de îndatorare. În funcție de acesta, vei afla care este suma maximă care îți poate fi acordată.

Vei afla, în plus, care este avansul pe care trebuie să îl plătești băncii. Da, va trebui să ai deja o sumă de bani economisită în momentul în care accesezi un credit ipotecar.

Există însă și cazuri în care avansul nu îți va fi solicitat, în anumite condiții. De exemplu, avansul solicitat pentru creditul Patria Acasă, oferit de Patria Bank, poate fi zero atunci când cumperi o locuință de minim 80.000 de euro sau echivalent într-un oraș mare (de exemplu, București, Cluj, Timișoara, Constanța, Craiova, Brașov) sau împrejurimile sale.

Pentru a beneficia de acest avantaj, trebuie să aduci și o garanție suplimentară: un imobil pe care îl deții tu sau alți participanți la credit, într-o zonă urbană mare.

Așadar, soluții vei găsi, chiar și în condițiile în care nu ai avansul solicitat de bancă pentru creditul tău de locuință. Important este să te hotărăști și să începi demersurile necesare. Un buget al familiei va fi primul pas, vor urma cu siguranță și următorii pentru a avea propria ta casă.

Soluții există mereu, vei putea decide la un moment dat să eșalonezi o serie de plăți sau să refinanțezi creditul – totul este să cauți mereu opțiunile și să faci pași înainte către visul tău.

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.