Etapele achiziţionării următoarelor cinci aeronave F-16 din Portugalia

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a stabilit în Portugalia principalele etape pentru consolidarea escadrilei de aeronave multirol F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române, anume achiziţionarea următoarelor cinci aeronave, arată un comunicat al MApN transmis AGERPRES.

Pe lângă cele 12 aeronave deja cumpărate, aviaţia militară va mai achiziţiona din Portugalia încă patru aeronave multirol pe parcursul acestui an şi o a cincea anul viitor, a afirmat ministrul român, care s-a întâlnit cu omologul portughez.

„Este o vizită care vine şi completează demersurile demarate cu mai mulţi ani în urmă, când România a decis să îşi creeze o capabilitate de luptă aeriană pe platforma F-16”, a afirmat Ciucă, potrivit MApN.

El a vorbit în acest context şi despre consolidarea industriei române de profil.

„Nu am stabilit etapele şi fazele tehnice în care se vor desfăşura aceste dezvoltări. Ceea ce s-a stabilit astăzi a fost cadrul general şi condiţia ca tot ce urmează să se întâmple în continuare să aibă ca finalitate crearea acestei capabilităţi de mentenanţă în industria aeriană română”, a punctat Ciucă.

În acest sens, a spus el, compania portugheză OGMA şi compania americană Lockheed Martin şi-au arătat disponibilitatea de a sprijini industria română de Apărare iar, în ceea ce priveşte lucrările de mentenanţă planificate în România pentru aeronavele multirol, „din discuţiile care au fost coordonate cu Ministerul Economiei există două locaţii: Aerostar Bacău şi Romaero Bucureşti”.

„Pentru România, se va concretiza şi în transferul de cunoştinţe şi de tehnologie către industria noastră de Apărare, pentru a fi în măsură ca pe durata derulării acestui contract să poată să înceapă tot ceea ce ţine de procedurile tehnice pentru modernizarea atât a avioanelor pe care le achiziţionăm, cât şi a celor 12 deja existente. (…) Cu achiziţionarea acestor cinci avioane vom reuşi să dezvoltăm o capabilitate de mentenanţă a acestor platforme în România şi aceasta se va face cu continuarea colaborării cu partea portugheză şi de asemenea cu implicarea nemijlocită a companiei Lockheed Martin”, a evidenţiat Ciucă.

Ministrul portughez al Apărării, Joao Gomes Cravinho, a afirmat că două avioane F-16 vor fi livrate României în iunie, alte două – în octombrie, iar al cincilea, la începutul anului viitor.

„Portugalia şi România împărtăşesc aceeaşi viziune cu privire la provocările şi ameninţările în cadrul NATO”, a afirmat Joao Gomes Cravinho.

Ministrul Apărării Naţionale a fost, luni şi marţi, în vizită oficială în Republica Portugheză la invitaţia omologului său.

În decembrie anul trecut, România şi Portugalia au semnat contractul pentru achiziţia unui nou lot de 5 aeronave F-16 Fighting, care vin în completarea celor 12 achiziţionate în perioada 2014-2017 şi fac parte din programul major de înzestrare „Avion multirol al Forţelor Aeriene Române”.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.