Evoluţiile recente din Venezuela, discutate de Teodor Meleşcanu, cu reprezentanţi ai Grupului de la Lima

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut, miercuri, o întrevedere cu şefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Grupului de la Lima reprezentate în România, prilej cu care au fost discutate cele mai recente evoluţii din Venezuela, informează un comunicat transmis de MAE.

Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii la care au participat ambasadorii Argentinei, Braziliei şi Republicii Peru şi însărcinatul cu afaceri ad interim al Republicii Chile, Meleşcanu a reafirmat sprijinul României pentru activitatea Grupului Internaţional de Contact şi pentru coordonarea acestuia cu Grupul de la Lima, ca parte a eforturilor internaţionale de facilitare a dialogului şi de identificare a unor modalităţi viabile de soluţionare pe cale paşnică a crizei multidimensionale din Venezuela.

Cele două părţi au discutat despre cele mai recente evoluţii ale situaţiei din această ţară, precum şi despre organizarea de către Grupul de la Lima, la 6 august 2019, în capitala peruană, a Conferinţei pentru democraţie în Venezuela, la care sunt invitaţi miniştrii de externe din 90 de state de pe toate continentele.

Ministrul Teodor Meleşcanu a mulţumit pentru invitaţie, exprimându-şi totodată dorinţa de a participa la reuniunea internaţională, ca o dovadă a interesului solid al României pentru identificarea celor mai eficiente căi de soluţionare a crizei venezuelene, se arată în comunicatul MAE.

Sursa menţionată…

Citeste continuarea Aici

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.