Experţii OMS au vizitat centrul de cercetare din Wuhan

Foto: okmedical.ro
Loading...

Miercuri 3 februarie,  experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au vizitat un centru de cercetare din oraşul Wuhan, în cadrul anchetei pe care o efectuează în China pentru a elucida originea coronavirusului, relatează dpa.

Oraşul Wuhan este locul unde se presupune că virusul a trecut prima oară de la animale la om – o teorie contestată în China, de unde coronavirusul numit SARS-CoV-2 s-a răspândit ulterior în întreaga lume.

Vizita la Institutul de Virusologie din Wuhan (WIV) este considerată unul din punctele cele mai importante de pe agenda echipei OMS. Iar Peter Ben Embraek, liderul ştiinţific al misiunii internaţionale, a declarat ziarului Global Times că echipa a vizitat inclusiv laboratorul institutului, cunoscut ca P4.

În prezent, WIV este o instituţie de vârf printre cele aflate sub tutela Academiei Chineze de Ştiinţe, a fost înfiinţat în 1956 şi deţine primul laborator de siguranţă biologică, unde oamenii de ştiinţă studiază diferiţi agenţi patogeni. În prezent, laboratorul face cercetări despre coronavirusurile de la lilieci, suspectate ca sursă a pandemiei, conform unor standarde internaţionale stricte, aplicate în întreaga lume.

Comisia Naţională pentru Sănătate din China a desemnat P4 printre laboratoarele care au prezentat OMS secvenţa de gene a coronavirusului, în 12 ianuarie 2020, arată ziarul Global Times, care face parte din grupul de presă Cotidianul Poporului al Partidului Comunist Chinez.

Însă, Există teorii ale conspiraţiei conform cărora virusul a scăpat chiar din acest laborator, menţionează dpa, precizând că ideea a fost combătută de experţi chinezi şi internaţionali. Angajaţii laboratorului au declarat, potrivit Global Times, că astfel de teorii sunt ridicole şi „nu merită nici măcar să fie respinse”.

Acelaşi ziar citează o sursă apropiată de laborator care susţine că acolo nu s-a produs niciodată vreun „eveniment periculos” şi respinge sugestia că la laborator nu a existat nicio activitate de telefonie mobilă timp de trei săptămâni, în octombrie 2019, ca urmare a unei situaţii de securitate ridicată la WIV.

Global Times scrie că laboratorul a fost „calomniat fără milă de unii politicieni anti-chinezi, cum ar fi fostul secretar de stat al SUA, Mike Pompeo, în cadrul strategiei lor pe termen lung de a incita la o confruntare cu China în genul războiului rece, fără niciun respect pentru ştiinţă şi fapte”.

În plus, au circulat şi suspiciuni nedovedite că SARS-CoV-2 ar putea proveni dintr-un accident de laborator cu un coronavirus modificat artificial, arată dpa. Majoritatea experţilor de vârf care au consultat datele genetice au fost însă de părere că virusul a apărut natural.

De altfel, Shi Zengli, cercetătoare chineză cu reputaţie internaţională, cunoscută ca „batwoman” (femeia liliac, după super-eroina din benzile desenate) s-a întâlnit deja cu experţii OMS şi a susţinut o prezentare pentru aceştia.

Căutarea originilor coronavirusului este un subiect sensibil politic; China a reacţionat împotriva unor ţări cum ar fi Australia, care au cerut o astfel de anchetă. Beijingul se teme, aparent, că ar putea fi învinovăţit pentru pandemia soldată până acum cu 2,2 milioane de morţi în întreaga lume. Agenţia dpa remarcă, de asemenea, că aparatul chinez de propagandă a făcut în ultimele luni eforturi de a crea îndoială privind locul în care a apărut virusul, prezentând informaţii neconfirmate că au existat infecţii în alte ţări înainte de creşterea numărului de cazuri în China, la sfârşitul lui 2019.

Membrii echipei OMS au insistat de mai multe ori că vor ancheta fără prejudecăţi şi nu vor exclude a lua în calcul orice scenariu.

Misiunea internaţională în China a fost amânată cel puţin o dată din cauza unor probleme cu vizele. Activitatea experţilor OMS pe teren, la Wuhan, a început la sfârşitul lui ianuarie, după două săptămâni de carantină, timp în care au avut loc pregătiri şi teleconferinţe. Echipa a vizitat până acum, printre alte obiective, şi o piaţă de peşte şi fructe de mare asociată cu multe din primele cazuri de COVID-19, boala provocată de coronavirus.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.