tezyo.ro - by OTTER Distribution

Federația Bulgară de Fotbal, pusă sub acuzare de UEFA în urma incidentelor de la meciul cu Anglia

Federația Bulgară de Fotbal a fost pusă sub acuzare de UEFA în urma incidentelor care au avut loc luni seara, la Sofia, în timpul meciului Bulgaria-Anglia, din preliminariile EURO 2020, scor 0-6.

Bulgarii sunt acuzați de comportament rasist, aruncare de obiecte în teren, perturbarea imnului național și afișarea de reluări pe un ecran gigantic.

Fundaşul Tyrone Mings şi atacanţii Marcus Rashford şi Raheem Sterling au fost ţinta unor suporteri bulgari. Aceştia au scos sunete de maimuţă la adresa fotbaliştilor englezi și au arătat saluturi naziste. Deşi scandările rasiste au continuat, arbitrul, care a oprit meciul de două ori pentru a încerca să oprească aceste gesturi, a lăsat partida să continue.

De asemenea, englezii sunt acuzați și ei de perturbarea imnului național, dar și de numărul insuficient de stewarzi care au făcut deplasarea la Sofia.

Comisia de Control și Etică a UEFA va oferi o decizie în acest caz la următoarea ședintă, data nefiind confirmată încă.

În plus, Borislav Mihaylov, preşedintele Federaţiei Bulgare de Fotbal, a demisionat din funcţie, marţi, în urma incidentelor rasiste care au avut loc la meciul din Sofia. Decizia lui Mihaylov a venit după ce premierul bulgar Boyko Borissov i-a cerut să demisioneze în urma incidentelor rasiste care i-au avut în prim-plan pe suporterii bulgari.

Plecarea lui Borislav Mihaylov de la şefia fotbalului din Bulgaria este pusă şi pe seama rezultatelor foarte slabe obţinute de naţională. În ultimul an, Bulgaria nu a reuşit să obţină vreo victorie, iar în grupa A de calificare la EURO 2020 ocupă ultimul loc, cu doar trei puncte acumulate în şapte partide.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.