Festivalul Lollapalooza Berlin, programat în septembrie, anulat din cauza pandemiei de COVID-19

Foto: pandutzu.com

Ediţia de anul acesta a festivalului de muzică Lollapalooza Berlin a fost anulată din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19, au anunţat miercuri organizatorii pe pagina de internet a evenimentului, potrivit DPA.

Festivalul era programat să se desfăşoare în perioada 5-6 septembrie pe Stadionul şi parcul olimpic din Berlin, unde erau aşteptaţi zeci de mii de spectatori.

Printre artiştii care urmau să urce pe scenă se numără vedete internaţionale precum Rage Against The Machine şi Miley Cyrus, dar şi talente locale ca trupa Deichkind şi rapperul Alligatoah.

Organizatorii au precizat că ”ţin legătura îndeaproape” cu partenerii care au pus în vânzare biletele pentru a demara procedura de returnare a contravalorii acestora. Potrivit paginii de internet a evenimentului, participanţii pot păstra biletele deja achiziţionate pentru a le folosi la ediţia de anul viitor.

„Sănătatea şi siguranţa fanilor, artiştilor, angajaţilor şi publicului nostru vor fi mereu o prioritate”, au precizat organizatorii.

Festivalul Lollapalooza, organizat în Berlin din 2015, a vândut la ediţia de anul trecut, desfăşurată în septembrie 2019, 85.000 de bilete pentru cele două zile ale evenimentului. Autorităţile din Berlin au interzis desfăşurarea evenimentelor cu peste 5.000 de participanţi până pe 24 octombrie 2020.

Lollapalooza a fost iniţial un festival muzical american, care a debutat în Chicago, Illinois, la începutul anilor 1990. Solistul trupei Jane’s Addiction, Perry Farrell, a creat festivalul ca un turneu de adio al trupei din care făcea parte. Manifestarea şi-a încetat existenţa în 1997, dar a fost reluată în 2005.

Au fost de asemenea organizate ediţii ale festivalului Lollapalooza în Brazilia şi în Chile.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.