tezyo.ro - by OTTER Distribution

Fifor: Iohannis vrea să vă prostească. Winter is coming!

 Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a susținut, joi, că președintele Klaus Iohannis vrea să-i ”prostească” pe români când afirmă că pensiile și salariile nu vor fi tăiate, fiindcă veniturile pot fi impozitate, iar pragurile minime garantate pot fi anulate. ”Winter is coming”, încheie Fifor.

”Vă arăt azi cum vrea Iohannis să vă prostească atunci când se jură că pensiile și salariile nu vor fi tăiate. E o mare păcăleală! Pentru a reduce veniturile nu trebuie neapărat să le tai, cum a făcut Băsescu. Poți să le impozitezi, poți anula praguri minime garantate, poți desființa beneficii salariale sau poți crește taxe și tarife la utilități. Rezultatul este același: mai puțini bani în buzunarele românilor! Vă prezint aici măsurile anunțate oficial de PNL, care duc exact la acest rezultat. Niciuna dintre ele nu a fost dezmințită de Iohannis! Trageți singuri concluzia”, a scris pe Facebook Mihai Fifor.

El menționează că lista este lungă, ”dar merită citită”.

Măsurile prezentate de Mihai Fifor sunt:

• Trimiterea în șomaj a 400.000 de bugetari;
• Impozit progresiv pe salarii, peste nivelul actual de 10%;
• Anularea creșterii punctului de pensie de anul viitor (de la 1.265 la 1.775 lei);
• Anularea creșterilor de salarii prevăzute în Legea salarizării pentru următorii ani;
• Anularea creșterii anticipate a salariilor din Învățământ prevăzută pentru anul viitor;
• Anularea voucherelor de vacanță;
• Desființarea unor bonusuri și sporuri acordate bugetarilor;
• Desființarea salariului minim garantat;
• Desființarea salariului minim garantat de 500 euro net din construcții;
• Impozitarea salariilor IT-iștilor și a celor din cercetare-dezvoltare;
• Suspendarea tuturor programelor de subvenții de la buget și a ajutoarelor sociale (deci și subvențiile pentru salariile tinerilor absolvenți, pentru angajații din construcții sau ajutoarele pentru pensionarii și familiile cu venituri mici sau pentru bolnavii de cancer sau cu alte boli grave pentru care se acordă sprijin de la stat);
• Anularea plafoanelor prin care s-a oprit creșterea tarifelor la energie electrică și gaze naturale pentru populație!

”Așa cum v-am mai spus: Pregăti-vă!Winter is coming! Puteți opri toate astea cu votul vostru din noiembrie”, se arată în finalul postării social-democratului.

Președintele Klaus Iohannis a declarat la Timiș, în cadrul Adunării Regionale a organizațiilor PNL regiunea Vest, că PNL va guverna cu un Executiv de tranziție și să se aștepte la atacuri din partea PSD. Iohannis a mai spus că nu se vor tăia pensiile și salariile, așa cum spun social democrații.

„Veți guverna cu un guvern de tranziție. Este clar acest lucru. L-am anunțat imediat după prima rundă de consultări. Toți vă vor ataca, în frunte cu pesediștii și să nu credeți că vor ceda puterea ușor. Au început deja să vehiculeze sperietori mincinoase pesediste. Pentru a demonta prima minciună gogonată, vă spun cu toată răspunderea – nu vor exista tăieri de pensii și salarii”, a declarat Klaus Iohannis.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.