Firea: Au început lucrările de foraj la coloanele pasajului Doamna Ghica

Foto: ziare.com

Gabriela Firea, primarul general, a anunţat vineri că au început lucrările de foraj la coloanele pasajului Doamna Ghica, pe care Municipalitatea doreşte să-l finalizeze în această toamnă.

„Au început lucrările de foraj ale coloanelor pasajului Doamna Ghica – un obiectiv de investiţii care va fluidiza traficul foarte intens din zona Colentina – Obor. Conform proiectului tehnic, pasajul va avea 3 deschideri, iar acum se lucrează la pilonii ce vor susţine podul. Ne dorim să-l finalizăm în această toamnă”, a postat Gabriela Firea pe Facebook.

Aceasta a menţionat că, până în prezent, au fost realizate lucrări de relocare a utilităţilor şi lucrări de instalaţii pentru a putea devia traficul. De asemenea, a fost realizat zidul de sprijin adiacent zonei trotuarului şi au fost demarate lucrările de săpătură şi execuţia zidului de sprijin la una dintre rampe.

„Lucrările sunt realizate de colegii noştri de la Trustul de clădiri metropolitane împreună cu cei de la Compania municipală pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Am depus toate eforturile pentru a depăşi constrângerile generate de starea de urgenţă şi pentru a continua execuţia lucrărilor în condiţii sigure pentru angajaţii noştri. Activitatea pe şantiere se desfăşoară în parametri optimi şi respectă toate măsurile de siguranţă pentru angajaţi, cât şi normele igienice şi sanitare impuse în această perioadă, în vederea protecţiei şi prevenţiei răspândirii COVID-19”, a adăugat Gabriela Firea.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.