# Fondul Proprietatea revine pe profit după reevaluarea acțiunilor Petrom și Hidroelectrica > În prima jumătate a anului, Fondul Proprietatea (FP) a obținut un profit de mld. lei, revenind  pe plus după o pierdere de 848 mil. lei în  aceiaşi perioadă a anului  2019. Astfel, reevaluarea ațiu... Publicat: 31 august 2021, 11:05 · Actualizat: 19 august 2026, 01:26 · Autor: Daniela Serban · Categorie: [Actual](https://news24.ro/actual/index.html.md) · Pagina web: https://news24.ro/fondul-proprietatea-revine-pe-profit-dupa-reevaluarea-actiunilor-petrom-si-hidroelectrica/ · Publicație: News24 ![](https://news24.ro/wp-content/uploads/2022/01/1282652475Proprietatea-1000x600-1.jpg) În prima jumătate a anului, Fondul Proprietatea (FP) a obținut un profit de mld. lei, revenind  pe plus după o pierdere de 848 mil. lei în  aceiaşi perioadă a anului  2019. Astfel, reevaluarea ațiunilor din portofoliul deținut, după revenirea bursei în 2020 și 2021, a fost principalul factor care a impulsionat rezultatele semestriale anunțate de FP. ”Principalul factor care a contribuit la profitul înregistrat în primele șase luni ale anului 2021 a fost reprezentat de câștigul net nerealizat aferent participaților Fondului înregistrate la valoare justă prin contul de profit și pierdere, generat de OMV Petrom SA ca urmare a evoluției pozitive a prețului acțiunilor companiei în primul semestru al anului 2021 (creștere de 243,8 milioane Lei, prețul acțiunilor crescând cu 16,9%), precum și de creșterea valorii companiilor nelistate ca urmare a procesului de evaluare a acestora (în principal ca urmare a evaluării Hidroelectrica SA, care a înregistrat o creștere de 909,7 milioane Lei)”, detaliază reprezentanții companiei într-un comunicat de presă. Astfel că, prețul pe acțiune **a înregistrat o performanță impresionantă în prima jumătate a anului**, atingând un nou prag istoric pentru Fond: tranzacționarea la primă. La sfârşitul perioadei de șase luni, respectiv la 30 iunie 2021, prețul pe acțiune a fost de 1,85 lei, înregistrându-se astfel **o primă de tranzacționare de 0,77%**, pe baza VAN disponibilă la data calculului. **De asemenea, randamentul total al prețului acțiunii **în primul semestru** a fost de 32,9%**. **VAN-ul **total la 30 iunie 2021 **a fost cu 11,3% mai mare în comparaţie cu cea de la sfârșitul anului trecut**, în timp ce **VAN pe acțiune a crescut cu 13,8%** în aceeași perioadă. Însă, în perioada 1 ianuarie 2021 – 30 iunie 2021, **discountul față de VAN a fost mai mic de 15%** în toate zilele de tranzacționare, atât pentru acțiuni cât și pentru GDR-uri, in timp ce **discountul mediu al prețului acțiunii față de VAN a fost 4,2%** in aceeași perioadă În data de  28 aprilie 2021, acționarii au aprobat distribuția unui **dividend special brut de 0,072 lei **pe acțiune. Fondul a început plata dividendelor pe 22 iunie 2021. **Aşa că, valoarea totală a veniturilor brute din dividende** înregistrată de Fond în cursul perioadei de șase luni încheiată la 30 iunie 2021 este de **655,1 milioane ****lei**, iar cele mai importante sume sunt aferente Hidroelectrica SA (456 milioane lei) și OMV Petrom SA (122,8 milioane lei). **Aşadar, scăderea activelor lichide cu 48%** în perioada de șase luni încheiată la 30 iunie 2021 este în principal determinată de **ieșirile de numerar aferente plăților de dividende** (380,4 milioane Lei) și de **achiziționarea acțiunilor proprii în cadrul celui de-al doisprezecelea program de răscumpărare** (209,8 milioane Lei), este  în primul rând compensată de încasările din vânzarea obligațiunilor – creșterea netă de 297,4 milioane Lei.