Franţa este optimistă că Turneul celor Şase Naţiuni la rugby, se va desfăşura conform planificării

0

Bernard Laporte preşedintele Federaţiei franceze de rugby, se declară optimist în privinţa desfăşurării Turneului celor Şase Naţiuni conform planificării iniţiale, în ciuda recrudescenţei crizei de COVID-19, relatează Reuters.

”Este ca un puzzle, dar nu cred că trebuie să fim alarmaţi în privinţa Turneului celor Şase Naţiuni. Turneul se va derula conform protocoalelor de sănătate impuse de guvern. Totul a mers bine în toamnă (la Autumn Nations Cup) şi va fi la fel şi la Turneul Şase Naţiuni, aşa că nu sunt îngrijorat”, a declarat Laporte pentru postul de radio RMC.

Însă, sâmbătă, Ministerul francez al Sporturilor a recomandat ca meciurile de rugby contra echipelor britanice să fie amânate din cauza crizei de COVID-19, ceea ce va afecta derularea normală a Cupei Campionilor şi a Cupei Challenge.

În contextul epidemiologic, mai multe ţări şi-au închis frontierele cu Marea Britanie şi Africa de Sud, din cauza noilor tulpini de coronavirus identificate în aceste două ţări şi care duc la o răspândire mai rapidă a bolii COVID-19.

Şi cum Turneul celor Şase Naţiuni urmează să debuteze pe 6 februarie, preşedintele Laporte a confirmat că vor avea loc discuţii cu părţile implicate începând de săptămâna viitoare.

Ediţia 2020 a competiţiei s-a încheiat cu victoria Angliei, dar pandemia de coronavirus a determinat suspendarea ultimelor meciuri din luna martie şi reprogramarea lor în luna octombrie.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.