Franţa îşi va readuce în ţară producţia de paracetamol

Foto: ziare.com

Franţa a decis să-şi readucă pe teritoriul naţional producţia unei serii de medicamente şi materiale sanitare importante în timpul epidemiei de COVID-19, cum este paracetamolul, pentru care a stabilit un termen de trei ani, relatează joi agenţiile AFP şi EFE.

”Au fost iniţiate demersuri cu (laboratoarele) Seqens, Upsa şi Sanofi pentru ca, în trei ani, Franţa să fie în măsură să producă, să ambaleze şi să distribuie paracetamolul”, se arată într-un comunicat comun emis de ministerele Sănătăţii şi Economiei, care menţionează şi alocarea a 200 de milioane de euro pentru anul în curs în vederea finanţării infrastructurilor de producţie ale industriei farmaceutice.

”Guvernul a selectat deja şase proiecte pentru o sumă totală de 78 de milioane de euro” în care vor fi implicate laboratoarele Abivax, Innate Pharma, Inotrem, Osivax, Xenothera şi Genoscience, iar joi au fost publicate cereri de ofertă în valoare de 120 de milioane de euro în vederea ”identificării proiectelor de investiţii care vor permite creşterea foarte rapidă a producţiei de medicamente folosite pentru tratamentul pacienţilor COVID-19”, mai precizează cele două ministere.

Marţi, în timpul unei vizite la o unitate de producţie Sanofi, preşedintele Emmanuel Macron a declarat că doreşte ca Franţa să-şi regăsească independenţa ”tehnologică, industrială şi sanitară”, prin readucerea în ţară a producţiei unor medicamente.

Într-un raport al guvernului francez elaborat în luna februarie se regăsesc mai multe recomandări cu privire la eventuale situaţii de penurie pentru medicamente esenţiale.

La începutul epidemiei COVID-19, în urma cererii semnificative pentru paracetamol,  vânzarea acestui medicament în farmaciile franceze a fost restricţionată la una sau cel mult două cutii de persoană.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.