Gabriel Leş: Ziua Aviaţiei – un prilej pentru a aminti de cei care şi-au dedicat viaţa zborului

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene reprezintă un prilej pentru a ne aminti de cei care şi-au dedicat viaţa zborului, a spus ministrul Apărării, Gabriel Leş, la evenimentul organizat, sâmbătă, la Monumentul Eroilor Aerului, din Piaţa Aviatorilor.

"Aici, la Monumentul Eroilor Aerului, salutăm eforturilor tuturor aviatorilor români militari şi civili care au contribuit la dezvoltarea aviaţiei şi îi comemorăm, în acelaşi timp, pe eroii aviatori căzuţi la datorie în luptele aeriene din cele două conflagraţii mondiale. Acestora le datorăm recunoştinţa şi respectul nostru etern. Tot acum, cinstim memoria piloţilor care şi-au pierdut viaţa în timpul misiunilor mai recente, eroi care au pus, de ce mai multe ori, viaţa populaţiei civile mai presus de viaţa lor. Din păcate, după aceste tragedii înţelegem mai profund dragostea aviatorilor pentru meseria lor, una frumoasă, dar cu un grad extrem de periculozitate", a declarat ministrul Gabriel Leş.

Ministrul a amintit că "deţinerea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene a fost un succes, la care şi-au adus semnificativ contribuţia şi Forţele Aeriene Române".

"În acest sens, doresc să evidenţiez rezultatele participării dumneavoastră la activităţile derulate în cadrul Preşedinţiei române, dintre care aş aminti cele mai importante momente – Summitul de la Sibiu, Exerciţiul European Spartan 2019 şi Conferinţa comandanţilor Academiilor Forţelor Aeriene din Europa", a subliniat el.

Gabriel Leş a mai spus că Forţele Aeriene Române "parcurg în prezent un amplu proces de modernizare şi operaţionalizare, de consolidare a capacităţii de luptă a structurilor şi dezvoltare de noi capabilităţi. Demersul este cu atât mai important, cu cât asistăm la o creştere accelerată a provocărilor în regiunea Mării Negre, iar responsabilitatea României este majoră, având în vedere poziţia strategică pe flancul estic al…

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.