Gaz Metan Mediaș va juca un meci amical cu Real Valladolid pe 14 noiembrie

28

Gaz Metan Mediaș va disputa o partidă amicală cu formația din prima ligă spaniolă, Real Valladolid. Site-ul oficial al grupării din La Liga anunță că meciul va avea loc pe 14 noiembrie și va avea o miză simbolică. Va conta pentru Trofeul Orașului Valladolid, ajuns la a 45-a ediție.

Comunicatul oficial emis de Real Valladolid: ”Clubul român Gaz Metan Mediaș va fi invitat. Echipa se află în localitatea Mediaș și e fondată în 1945. Joacă acum în prima ligă din România, iar în sezonul trecut a terminat pe locul 7 campionatul. Acum este pe locul 4, cu 22 de puncte. Printre reușitele istorie se regăsește o unică participare în cupele europene, în sezonul 2011-2012 din Europa League, când a eliminat-o pe Austria Viena.” .

Echipa Real Valladolid este deținută de fostul atacant brazilian Ronaldo. După 11 etape scurse din La Liga se află pe locul 9, cu 14 puncte. În ultimul meci din campionat, disputat marți seară, Valladolid a pierdut în fața Barcelonei cu scorul de 1-5.

Citește și
Spune ce crezi