Gigi Becali: Bălașa nu mai vede în viața lui să mai joace

22

Patronul FCSB, Gigi Becali (61 de ani), a declarat joi, în urma înfrângerii suferite de FCSB în fața lui Alashkert cu scorul de 3-2, în partida din turul 2 preliminar al Europa League, că mai mulți dintre jucătorii săi nu vor mai intra in teren.

Finanțatorul lui FCSB este dezamăgit de Bălașa, după ce jucătorul a gafat, în partida cu Alashkert, faultându-l pe brazilianul Gustavo Marmentini, iar arbitrul Kralovic acordând penalty: ”Bălașa nu mai vede în viaţa lui să mai joace. Ce poţi să-i mai zici? Ce poţi să-i zici unui jucător care face aşa? Nu am văzut o asemenea chestie. Nu m-am temut că se pierde calificarea pentru că am vorbit la pauză cu Mihai şi i-am zis: du-te tu din partea mea acolo, în vestiar, şi vorbeşte că poate săracul Bogdan… Îl văd moale aşa, cuminte, dar e pierdut. Du-te şi spune-i că am vorbit cu patronul să jucaţi fotbal că suntem mai buni ca ei şi îi batem aşa, în zece”, a declarat Becali, la Pro X.

Finanțatorul a mai vorbit și despre noii veniți, Diogo Salomao și Thierry Moutinho: ”De un an de zile spun că nu avem fundaş central, nu am luat fundaş central. Am mai făcut şi o tâmpenie, i-am mai luat şi pe Moutinho şi pe Salomao, care nu stau în ghete. Acum am dat telefon şi i-am zis: ‘Spune-i şi lui Salomao şi lui Moutinho să nu mai apară la echipă. Antrenaţi-i să poată să stea în ghete şi după aia să intre’. Să nu-i mai pună nici pe foaie pe lista UEFA. Hai că Moutinho mai e cum mai e, dar pe Salomao de ce să-l pui pe lista UEFA, că nu are ce căuta. Decât să joace el, mai bine joacă un portar”.

Nici Stan nu a scăpat de furia patronului FCSB, acesta menționând că va încerca să îl vândă pe fundaș: ”Să vedem ce o să pot să fac cu el, unde să-l dau, poate îl dau liber”.

FCSB s-a calificat în turul 3 preliminar Europa League, unde o va întâlni pe Mlada Boleslav.

Citește și
Spune ce crezi