Greta Thunberg lansează o campanie alături de UNICEF

Activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg s-a alăturat Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) pentru a lansa o campanie menită să protejeze copiii împotriva pandemiei de COVID-19, prin achiziţionarea de săpun, măşti şi mănuşi, a anunţat joi agenţia ONU într-un comunicat, relatează Reuters şi AFP.

Greta Thunberg a decis, prin intermediul fundaţiei sale, să doneze UNICEF suma de 100.000 de dolari care i-a fost recent oferită de ONG-ul danez Human Act. ONG-ul a donat, de asemenea, 100.000 de dolari pentru a se alătura iniţiativei UNICEF, se arată în comunicat.

„La fel ca şi criza climatică, pandemia de coronavirus este o criză pentru drepturile copilului”, a afirmat Thunberg, 17 ani, citată în comunicat.

„Ea va afecta toţi copiii, acum şi pe termen lung, însă grupurile vulnerabile vor fi cele mai expuse”, a mai spus adolescenta suedeză.

„Cer întregii lumi să reacţioneze şi să mi se alăture pentru susţinerea activităţii vitale a UNICEF, pentru a salva vieţile copiilor, pentru a le proteja sănătatea şi pentru a-şi continua educaţia”, a adăugat ea.

Copiii vor fi grav afectaţi de lipsa de alimente, de sistemele de sănătate suprasolicitate, de violenţă şi de lipsa accesului la educaţie ca urmare a pandemiei de COVID-19, a subliniat Greta Thunberg.

Sumele strânse în cadrul campaniei vor fi folosite pentru le oferi copiilor săpun, măşti, mănuşi şi materiale sanitare, a precizat UNICEF.

Greta Thunberg a afirmat, la sfârşitul lunii martie, că s-a aflat în autoizolare timp de câteva săptămâni în urma suspiciunilor că ar putea fi infectată cu noul coronavirus, după ce a prezentat mai multe simptome în urma unei călătorii în Europa centrală.

Adolescenta suedeză a iniţiat în septembrie 2018 o grevă şcolară în faţa parlamentului de la Stockholm pentru a cere măsuri împotriva schimbărilor climatice. Acţiunea sa a inspirat o mişcare globală ce a propulsat-o în atenţia liderilor lumii, Greta fiind chiar propusă de către doi parlamentari suedezi la Premiul Nobel pentru Pace.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.