tezyo.ro - by OTTER Distribution

Guvernul de la Berlin este obligat să transfere în Germania copiii unui luptător ISIS

O instanță germană a decis că Guvernul de la Berlin este obligat să transfere în țară copiii unui cetățean german, luptător al grupării teroriste Stat Islamic, potrivit agenției DPA.

Decizia instanței obligă Ministerul de Externe să facă demersurile necesare pentru a determina identitatea celor trei copii minori ai bărbatului acuzat de terorism și să îi aducă în Germania, împreună cu mama lor. Copiii se află în acest moment într-o tabără de refugiați din Siria, a informat o purtătoare de cuvânt a instanței.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată de Ministerul de Externe. Un purtător de cuvânt al Ministerului a anunțat că o decizie în acest sens nu a fost încă luată.

Instanța din Berlin a motivat decizia prin faptul că, în calitate de cetățeni germani, copiii au dreptul la protecție din partea statului, conform legii germane. Curtea a constatat că viața acestora ar putea să fie pusă în pericol din cauza condițiilor precare din tabăra de refugiați, motiv pentru care statul german este obligat să ia atitudine.

Cei trei copiii au 2, 7, respectiv 8 ani, potrivit presei locale. Reprezentanții Ministerului de Externe au argumentat în instanță că statul nu are nicio responsabilitate față de aducerea în țară a mamei copiilor.

Potrivit datelor oficiale, zeci de luptători ISIS de origine germană, dar și soțiile și copiii lor se află în respectiva tabără de refugiați, administrată de kurzi. Potrivit estimărilor, câteva sute de copii de origine germană trăiesc în acea tabără de refugiați.

Autoritățile siriene au solicitat în repetate rânduri statelor occidentale să își primească înapoi cetățenii care au luptat alături de ISIS, dar și familiile acestora, dar cele mai multe dintre aceste țări s-au arătat sceptice față de această idee.

Statele Unite, Franța și Olanda au repatriat un număr mic de femei și copii din nord-estul Siriei, dar mulți alți cetățeni sunt în continuare în zonele de conflict, iar mulți dintre copiii care s-au născut în Siria și Irak în timpul războiului sunt apatrizi.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.