Harghita: Incendiu puternic la o gospodărie din Odorheiu Secuiesc; se intervine cu cinci autospeciale

Un incendiu puternic a cuprins, vineri seara, o gospodărie din Odorheiu Secuiesc, pe o suprafaţă de circa 400 de metri pătraţi, pentru stingerea sa intervenind 40 de pompieri militari şi civili, cu mai multe autospeciale.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că suprafaţa afectată, de aproximativ 400 de metri pătraţi, este formată dintr-un grajd cu şură, o bucătărie de vară, o casă de locuit şi o magazie.

Construcţiile erau legate între ele, acesta fiind motivul pentru care focul s-a extins atât de repede.

Incendiul este localizat şi nu mai prezintă pericol de propagare, iar pentru stingerea sa se acţionează cu cinci autospeciale de intervenţie, din care trei de la Detaşamentul ISU Odorheiu Secuiesc şi două două de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului fiind prezenţi aproximativ 40 de pompieri militari şi civili.

Nu s-au înregistrat victime sau animale decedate, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.

Sursa: agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.