Horia Tecău a urcat pe locul 19 ATP, în clasamentul de dublu

 Tenismenul român Horia Tecău (34 de ani) a urcat pe locul 19 ATP, în clasamentul de dublu, în urma rezultatelor înregistrate la Turneul Campionilor, unde a participat alături de olandezul Jean-Julien Rojer.

În ierarhia actualizată luni, Tecău a urcat două poziții, până pe 19, având 3650 de puncte, la fel ca partenerul său, Jean-Julien Rojer. Cea mai bună clasare a lui Tecău din carieră este locul 2, atins în noiembrie 2015.

Tecău și Rojer au participat la Turneul Campionilor, din Londra, unde au fost eliminați în faza grupelor, vineri. Cei doi au încheiat pe locul 3 grupa „Max Mirnîi”, unde au obținut o victorie și au înregistrat două eșecuri.

În 2019, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au câștigat turneele de la Madrid și Basel. În total, cuplul româno-olandez a cucerit 21 de titluri ATP, incluzând Wimbledon, US Open și Turneul Campionilor.

Liderii mondiali în clasamentul ATP de dublu sunt columbienii Juan Sebastian Cabal și Robert Farah, cu 8230 de puncte.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.