Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea mărcilor de smartphone P şi Mate

Loading...
Luni 25 ianuarie, compania chineză de telecomunicaţii Huawei a anunţat  că nu intenţionează să-şi vândă brandurile sale premium de telefoane mobile inteligente, transmite Xinhua.

„Huawei a aflat că există zvonuri nefondate care circulă în privinţa posibilei vânzări a brandurilor de top de smartphone-uri. Aceste zvonuri nu au nicio valoare. Huawei nu are un astfel de plan”, se arată într-un comunicat al gigantului chinez.

În plus, compania şi-a reafirmat angajamentul faţă de afacerea sa de smartphone-uri, anunţând că va continua să livreze produse de top consumatorilor din întreaga lume.

Iniţial, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Huawei a demarat discuţiile privind vânzarea mărcilor de smartphone P şi Mate, o tranzacţie care ar putea însemna o eventuală abandonare de către Huawei a producţiei de telefoane mobile inteligente premium.

În acest sens, discuţiile dintre Huawei şi un consorţiu în fruntea căruia se află o firmă de investiţii controlată de Guvernul din Shanghai se derulează de mai multe luni, au precizat sursele. Huawei ar fi început să analizeze încă din luna septembrie a anului trecut posibilitatea de a vinde aceste mărci premium. Sursele nu au putut dezvălui la cât sunt evaluate cele două mărci de către Huawei.

În contextul companiei şi potrivit firmei de consultanţă IDC, în perioada cuprinsă între trimestrul al treilea din 2019 şi trimestrul al treilea din 2020, livrările de telefoane Huawei Mate şi Huawei seria P s-au cifrat la 39,7 miliarde de dolari.

Însă din punct de vedere al surselor, Huawei nu a luat încă o decizie finală cu privire la vânzarea acestor mărci de telefoane premium, existând posibilitatea ca discuţiile să se încheie fără succes, în condiţiile în care compania încearcă să producă în China cipurile high-end Kirin care echipează smartphone-urile sale.

Sursele sunt de părere că posibila vânzare a mărcilor de smartphone-uri premium sugerează că Huawei nu se aşteaptă ca noua administraţie Biden să ridice restricţiile cu privire la lanţurile de aprovizionare ale companiei chineze, introduse de administraţia Trump în luna mai 2019.

Astfel, Huawei, cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii şi al doilea producător de smartphone-uri, a anunţat în luna noiembrie a anului trecut vânzarea brandului de telefoane Honor către un consorţiu de companii, în fruntea căruia se află o firmă susţinută de Guvernul din Shenzhen. Potrivit unor surse, valoarea acestei tranzacţii, care a fost una derulată în întregime în numerar, a fost de peste 100 miliarde de yuani (15,5 miliarde de dolari).

Aşadar, Huawei ar putea avea în vedere un obiectiv similar când vine vorba de vânzarea mărcilor sale de telefoane premium, susţin sursele, adăugând că planurile companiei chineze pentru principalele sale mărci de smartphone-uri sunt motivate de aprovizionarea insuficientă cu cipuri.

Sancţiunile adoptate de Washington au afectat accesul Huawei la componente hardware importante, precum cipurile, dar şi la programe software precum Google Mobile Services, dezvoltat de grupul Alphabet Inc.

Iar telefoanele din seriile P şi Mate sunt printre cele mai bine vândute modele pe piaţa de smartphone premium din China şi concurează cu telefoanele iPhone ale Apple, telefoanele din seriile Mi şi Mix ale Xiaomi Corp şi telefoanele din seria Find ale OPPO.

În prezent, firma de cercetare de piaţă Counterpoint susţine că mărcile P şi Mate au reprezentat aproape 40% din vânzările totale ale Huawei în trimestrul al treilea al anului trecut. Analiştii au remarcat deja livrări insuficiente de telefoane P40 şi Mate40 în ultima perioadă, din cauza lipsei de componente. „Ne aşteptăm la o scădere continuă a vânzărilor de telefoane din seriile P şi Mate pe parcursul primului trimestru din acest an”, a declarat Flora Tang, analist la Counterpoint.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.