Hunedoara: Ministrul Intotero, în vizită la copiii din tabăra ARC de la Căprioara

Cei peste 50 de copii români din Bulgaria şi Italia aflaţi în tabăra de la Căprioara au fost vizitaţi miercuri de ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, care le-a transmis că taberele ARC, prin toate activităţile derulate, sunt "o ocazie să se bucure că sunt români".

"Astăzi, 10 iulie, cei peste 50 de copii din Italia şi Bulgaria din Tabăra de la Căprioara au avut un oaspete deosebit. Ministrul Natalia-Elena Intotero s-a alăturat copiilor şi i-a însoţit la atelierele de creaţie şi pictură, felicitându-i pe participanţi pentru creativitatea de care au dat dovadă. De asemenea, demnitarul le-a transmis copiilor că taberele ARC prin toate activităţile derulate, fie în competiţiile sportive sau prin joc şi voie bună, sunt o ocazie să se bucure că sunt români şi că pentru noi, cei de acasă, e o şansă să-i cunoaştem mai bine pe copiii români de pretutindeni care iau cu ei, oriunde merg, o parte din România", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP).

Potrivit sursei citate, iulie este "luna prieteniei" la MRP, unde săptămâna trecută a început Programul de Tabere "ARC", care aduce la un loc copii şi tineri români din toată lumea.

Taberele "ARC" sunt organizate în perioada 1 iulie – 27 august, în serii consecutive de câte şapte zile, în Centrele de Agrement din Sulina, judeţul Tulcea, Oglinzi, judeţul Neamţ, Căprioara, judeţul…

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.