Ianis Hagi, criticat de presa din Belgia

Presa din Belgia a analizat prestația lui Genk din acest sezon, iar concluzia este că echipa antrenată de Felice Mazzu suferă în apărare, dar și în atac, acolo unde înlocuitorii vedetelor plecate au dezamăgit. De asemenea, Ianis Hagi a fost trecut pe lista dezamăgirilor.
Genk suferă în acest sezon, în care joacă și în Liga Campionilor. Echipa lui Mazzu este doar pe locul opt în campionat, cu 21 de puncte după 14 etape, iar titlul va fi greu de păstrat.
Genk este pe ultimul loc în grupa E din Liga Campionilor, cu doar un punct. Napoli conduce cu șapte pucte, Liverpool are șase puncte, iar RB Salzburg are trei puncte.
Conform voetbalnieuws.be, diferența în acest sezon a fost făcută în apărare, care a cedat de multe ori, inclusiv în fața unor adversari de mâna a doua din prima ligă a Belgiei. În plus, fotbaliștii ofensivi nu au fost la fel de eficienți precum Leandro Trossard, plecat la Brighton sau Ruslan Malinovskyi, care a plecat la Atalanta.
În același punct al campionatului, în sezonul trecut, Trossard marcase de opt ori, spre deosebire de cele zece reușite ale cuplului actual din atac format din Ally Samatta și Paul Onuachu.
Ianis Hagi, o dezamăgire în viziunea jurnaliștilor belgieni
Fiul lui Gică Hagi a fost transferat în această vară la Genk, dar nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Spre deosebire de Malinovskyi, care a furnizat 6 pase decisive în 13 partidei sau Pozuelo, care pasase decisiv de 7 ori, Ianis Hagi a reușit să joace în doar 11 meciuri în campionat, a marcat de trei ori și a pasat decisiv de două ori: „Theo Bongonda și Ianis Hagi au dezamăgit ca înlocuitori ai celor plecați”, a mai notat sursa citată.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a emis o serie de sfaturi pentru cei interesați de [...]

În studiu se precizează că în majoritatea cazurilor, salariile ar putea crește cu 6% – 10%. Procentul de 82% [...]

O privire atentă la mâinile lui Palmer dezvăluie cea mai drăguță manichiură franceză inversă. Baza este de un roz cât [...]

Somnul este esențial pentru sănătatea generală și pentru aspectul fizic. Termenul de „somn de frumusețe” este adesea folosit pentru a [...]

10 cele mai bune alimente pentru plamani sanatosi. Menținerea plămânilor sănătoși este esențială pentru starea de bine a întregului organism. [...]

Sursa Ceaiuri și băuturi detox care îți îmbunătățesc metabolismul Ceaiuri și băuturi detox care îți îmbunătățesc metabolismul. Detoxifierea organismului și [...]