Începe Conferința Națională de Analiză Tranzacțională, ediția a XI-a

Începe Conferința Națională de Analiză Tranzacțională, ediția a XI-a
  • Cum pot ajuta practicile Analizei Tranzacționale pe românii în viața de zi cu zi –

Doi formatori în analiza tranzacțională din Mexic și Germania vin pentru prima oară la București

Asociația Română de Analiză Tranzacțională – ARAT (http://arat.ro), asociația care promovează cunoașterea Analizei Tranzacționale în România anunță deschiderea celei de a XI-a ediții a Conferinței Naționale de Analiză Tranzacțională cu titlul „Diagnoză și intervenție în Analiza Tranzacțională”. Conferința va avea loc în perioada 27 – 31 octombrie 2017, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației Spiru Haret, pe Strada Fabricii, 46G, Bucuresti.

În cadrul conferinței anuale se vor aprofunda concepte și practici ale Analizei Tranzacționale, care au ca scop îmbunătățirea calității vieții personale și profesionale, cu aplicabilitate în domenii precum psihoterapie, psihologie organizațională, dar și coaching. Printre conceptele noi care se vor dezbate, amintim „Introviziunea” și „Fluența Funcțională”, aplicabile în business și în viața personală. Conferința se adresează psihologilor, psihoterapeuților, medicilor psihiatri, profesioniștilor în resurse umane și coaching, studenților de la facultățile cu profil socio-uman, oamenilor interesați de dezvoltarea personală.

„Avem nevoie să înțelegem mai bine cum ne construim relațiile sociale. Fie că este vorba despre relația părinte – copil, șef – subaltern, soț – soție, cu toții avem moduri specifice de a reacționa. E important să conștientizăm de unde anume vin reacțiile noastre și să ne înțelegem înainte de toate pe noi înșine”, declară Adina Escu, Psiholog și Co-Organizator al Conferinței Naționale de Analiză Tranzacțională.

Citeste si:  Asociația Presei Auto din România – următorii 20 de ani

Conferința Națională de Analiză Tranzacțională este un proiect anual al asociației cu același nume și va avea printre speakeri doi formatori internaționali, pe Gloria Noriega (director al Institutului Mexican de Analiză Tranzacțională) și pe Jutta Kreyenberg (consultant, coach, trainer și facilitator, formator în Analiză Tranzacțională în domeniul organizațional). Printre speakerii români care vor susține ateliere de specialitate, în analiza tranzacțională se numără psihoterapeuți români precum: Cezara Daşu, Traian Bossenmayer, Cristina Petrescu, Daniela Simache, Claudia Buzoianu, Sorina Vrană, Roxana Drăghici, Gabriella Bondoc, Oana Munteanu-Bondar.

Analiza Tranzacțională propune o teorie a personalității, bazată pe abordări la un nivel intern (psihologic) și extern (comportamental și relațional) și oferă o imagine asupra modului în care oamenii sunt structurați din punct de vedere psihologic.

Participanții vor primi credite COPSI pentru participarea la pre-conferință, conferință și post conferință.

Detalii despre program și despre Conferința Națională de Analiză Tranzacțională www.conferinta2017.arat.ro

Despre Conferința Națională de Analiză Tranzacțională

Conferința Națională de Analiză Tranzacțională este un proiect anual al Asociației Române de Analiză Tranzacțională și are o tradiție de 11 ani. Ca la fiecare ediție, asociația aduce speakeri consacrați, psihologi, formatori, coachi, specialiști în Analiza Tranzacțională, din străinătate și din țară. Pentru ediția din anul 2017, Conferința va găzdui conferințe susținute de Gloria Noriega Gayol din Mexic și de Jutta Kreyenberg din Germania, care vor veni pentru prima oară la București, pe 27 octombrie 2017.

Citeste si:  Regele Mihai s-a stins din viata

Cine sunt formatorii Conferinței Naționale de Analiză Tranzacțională ediția a XI-a, 27 – 31 octombrie, București:

Dr. Gloria Noriega este director al Institutului Mexican de Analiză Tranzacțională (IMAT) din Mexico City și a fost președinte al Asociației Internaționale de Analiză Tranzacțională (ITAA). În 2008 a primit Premiul Memorial Eric Berne din partea ITAA, pentru cercetarea ei despre „Mecanismele de transmitere a scenariului”, care reprezintă o contribuție importantă la dezvoltarea teoriei Analizei Tranzacționale. Gloria este formator și supervizor în Mexic, America Latină, Europa, Africa de Sud și este de asemenea, autoare a mai multor publicații de specialitate.

Jutta Kreyenberg este consultant, coach, trainer și facilitator, formator în Analiză Tranzacțională în domeniul organizațional, membru în Asociațiile de Analiză Tranzacțională din Germania (DGTA, din a cărei conducere a făcut parte timp de 5 ani), din Europa (EATA) și cea internațională (ITAA).

loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close