Inchisoare pentru viol în grup

 Cântăreții Jung Joon-young și Choi Jong-hoon, fost membru al trupei FT Island, au fost condamnați, vineri, la șase, respectiv cinci ani de închisoare pentru viol în grup și distribuirea ilegală a unor înregistrări video care surprindeau femei în ipostaze sexuale, potrivit Newsweek.

Cei doi cântăreți au fost găsiți vinovați de violarea în grup a două femei, în două ocazii diferite, în 2016. Victimele erau drogate și incapabile să se apere, potrivit procurorilor, care au respins astfel declarațiile acuzaților potrivit cărora actele sexuale ar fi fost consimțite.

Separat, Jung, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat pentru că s-a filmat în timp ce întreținea relații sexuale cu alte femei, fără știrea acestora, și a distribuit înregistrările de 11 ori.

În luna martie, Jung Joon-young a recunoscut tot ceea ce i s-a reproșat, dar a scandalizat opinia publică atunci când a afirmat că nu se simte prea vinovat de ceea ce a făcut. Muzicianul a anunțat atunci că se va retrage din industria divertismentului.

Cântărețul a arătat înregistrările video într-un grup de discuții online la care participau opt persoane. O parte dintre cei care au participat la discuții au distribuit înregistrările video care surprindeau cel puțin zece femei în ipostaze sexuale.

Din grup făcea parte și Seungri, solistul Bigbang, una dintre cele mai cunoscute trupe K-pop. Și acesta a anunțat la momentul respectiv că se va retrage din lumea divertismentului. Vedeta era bănuită că a încercat să mituiască polițiștii care investigau cazul oferindu-le serviciile unor prostituate din mai multe cluburi de noapte din Gangnam, un cartier select din Seul.

Vedetele K-pop țin să își cultive imaginea de oameni decenți. Guvernul sud-coreean le susține activitatea și le tratează creația ca pe un produs de export, iar acest lucru a amplificat scandalul.

Jung a mai fost acționat în justiție în 2016, când a fost acuzat că a realizat o înregistrare video cu conținut sexual fără consimțământul partenerei în cauză. Acuzațiile au fost retrase din lipsă de probe, după ce victima a renunțat la plângere.

În Coreea de Sud este combătut fenomenul „molka” – folosirea camerelor de filmat pentru a surprinde pe ascuns femei în locuri publice.

În această țară conservatoare, femeile care apar în astfel de înregistrări simt o profundă rușine, deși sunt victime, și se confruntă cu un risc mare de ostracizare și izolare.

Anul trecut, aproximativ 5.500 de persoane au fost arestate pentru că au realizat astfel de filmări, 97% dintre acestea fiind bărbați, potrivit datelor furnizate de poliție.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.