Indicatoarele care semnalizau lucrarea RADET au fost aruncate în groapă

17

 Alexandru Burghiu, șeful Termoenergetica (societate care preia activitatea RADET) a declarat, pentru MEDIAFAX, că doi indivizi, care au ieșit inițial dintr-un bar, ar fi aruncat cele 9 semnalizatoare în groapa în care au căzut duminică seară cele două mașini.

„Am ajuns în jur de ora 23 acolo, iar soția primului șofer care a căzut în groapă, cât și poliția, mi-au relatat că nu cu mult timp înainte, două persoane ar fi ieșit din barul de lângă, într-o stare euforică, și s-au luat la trântă cu tot ce înseamnă semnalizare și le-au aruncat pe toate în groapă, după care a venit acel om și a căzut în groapă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alexandru Burghiu, director al companiei Termoenergetica (societate care va prelua activitatea RADET).

Burghiu mai spune că din groapă au fost scoase 9 indicatoare.

„Am scos vreo 9 indicatoare din groapă, și de-o parte și de alta a șantierului. Dacă ar fi dat cu mașina în primele, cele din celalalt capăt ar fi stat neatinse. Șantierul acela este de 12 zile și nu a fost niciun incident acolo”, a mai declarat Burghiu.

Martori de la fața locului au relatat, pentru MEDIAFAX, că în cazul în care ar mai fi durat câteva minute până când primul bărbat a fost scos se putea întampla o tragedie, pentru că la scurt timp a căzut cealaltă mașină.

Potrivit lui Burghiu, groapa va fi astupată în aceste zile.

Duminică seara, două autovehicule care circulau pe Aleea Compozitorilor dinspre Bulevardul 1 Mai, în momentul în care au ajuns în dreptul imobilului cu nr. 13, au căzut într-un șanț săpat în carosabil.

Șanțul săpat este parte a unei lucrări de termoficare a RADET. În urma accidentului, unul dintre șoferi a fost rănit.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauzelor și împrejurărilor evenimentului rutier, precum și pentru stabilirea modului de semnalizare a lucrării.

Citește și
Spune ce crezi