Industria serviciilor de business a generat venituri de peste 4,5 mld.euro

 Industria serviciilor de business a generat, anul trecut, venituri în creștere de peste 4,5 miliarde de euro, ajungând la peste 2% din PIB, conform estimărilor Asociației Business Service Leaders în România (ABSL).

În cadrul unui eveniment de speecialitate, Oana Truca, HR Manager Skanska Romania, a avertizat că 6 din 10 români nu au încredere în nimeni, nici în locul de muncă, excepție făcând familia și prietenii. Totodată, 41% dintre români nu au au încredere în țară, în faptul că România poate oferi un viitor următoarelor generații. Truca a precizat că indiferent de cât de mari sunt salariile și beneficiile într-o companie, dacă în cadrul acesteia există o atmosferă toxică, angajații nu vor crede în sistemul companiei respective.

ABSL a lansat, luni, raportul anual al industriei, care prezintă o sinteză a sectorului și a tendințelor sale, în cadrul celei de-a șaptea ediție a conferinței naționale a industriei de business services – “Every human step takes us to the digital evolution”.

Conform sursei citate, sectorul cuprinde 280 de companii și peste 131.000 de angajați, adică 2,4% din totalul angajaților din economia românească.

Aproximativ 45% dintre companiile prezente în industrie reprezintă SCC-uri (Shared Service Centers – companii care concentrează anumite activități dintr-un grup de companii precum IT, contabilitate, achiziții etc, într-o entitate specializată în astfel de servicii partajate).

44% dintre societățile active în industrie reprezintă BPO-uri (Business Process Outsourcing – companii specializate în prestarea serviciilor către clienți externi), restul de 11% fiind companii hibrid.

Cele mai multe companii care activează pe piața locală provin din Franța, Germania, România și SUA.

În timp ce marea majoritate a companiilor de tip SCC, adică 42% dintre acestea, se va concentra în următorul an pe optimizare și stabilizarea serviciilor, 79% dintre companiile de tip BPO intenționează să crească numărul de clienți și implicit cifra de afaceri.

Conform companiilor participante la studiu, principalele servicii furnizate sunt IT (34%), servicii financiare și contabile (28%), operațiuni clienți (26%), HR (21%), achiziții (19%), Project Mangement (18%), transformarea afacerilor (16%) și gestiunea documentelor (15%).

Industria de businesss services estimează o creștere constantă a numărului de angajați în următorii doi ani.

Aproximativ 85.000 de angajați ai acestei industrii lucrează în București (cca. 8% din totalul angajaților din Capitală), 15.000 în Cluj (6% din numărul de angajați din județ), 11.000 în Iași (6.5% din forța de muncă disponibilă în județ), iar la Timișoara 10.000 (sub 4% din numărul de angajați din județ), restul angajaților provenind din alte orașe precum Brașov, Sibiu, Galați sau Craiova.

Pentru 2020, creșterea maximă a numărului de angajați estimată de ABSL este 10%, iar pentru 2021 creșterea prognozată este de 6.5%, se arată în raportul lansat de ABSL.

Cifra de afaceri medie generată anul trecut de un angajat în business services este de 31.000 euro/an, în timp ce valoarea maximă se situează la 119.000 de euro/anm reflectând tendința jucătorilor din industrie de a se îndrepta către servicii cu valoare mare adăugată și modele complexe de stabilire a prețurilor.

Cei mai mulți angajați din industrie furnizează servicii aferente clienților (32%), finanțe-contabilitate (24%), urmat de IT (21%).

Rata medie a plecărilor din companie este de 26%, comparativ cu media națională de 20%, iar rata medie a plecărilor din companie, în primele șase luni, este de 17%.

60% dintre angajații industriei sunt femei (procent în scădere față de anii precedenți), fapt explicat prin ponderea ridicată a unor servicii precum finanțe-contabilitate și customer service. Majoritatea angajaților din industrie are între 26-35 de ani, 58% au o diplomă universitară și 28% au absolvit și un program de master sau doctorat.

45% dintre companiile participante la studiu au raportat că nivelul mediu de experiență al angajaților este până în trei ani, 30% între 3-5 ani, în timp ce în 25% dintre companii nivelul de experiență al angajaților depășește 5 ani.

Companiile participante la studiu au raportat că cele mai căutate calificări cerute pentru angajarea în industrie sunt limbile străine (55%), combinarea cunoașterii unei limbi străine cu abilități tehnice sau IT (18%), cunoștințe tehnice (9%), cunoștințe financiare (3%) și diferite alte cunoștințe (15%).

Conform raportului, 74% dintre companiile industriei folosesc soluții de automatizare a activității lor, în diferite stadii de maturitate, în timp ce 60% dintre acestea folosesc personal din interiorul companiei pentru implementarea acestor proiecte.

Salariile oferite de industrie și beneficiile sunt foarte atractive pentru “Milennials” și “Generația Z”. Salariile de început în industria de business services sunt cu 30% mai mari comparativ cu minimul pe economie pentru angajații cu studii superioare și există oportunități foarte rapide de dezvoltare a carierei.

Raportul ABSL analizează șapte procente/ tipuri de posturi ale industriei, după cum urmează: Managementul proiectelor/proceselor, Finanțe și Contabilitate, Resurse Umane, Servicii Clienți, Servicii de Aprovizionare și Achiziții, Dezvoltare Software (IT) și Management.

Salariul mediu pentru un specialist în managementul proiectelor cu peste cinci ani experiență poate ajunge și la 15.000 de lei brut.

În finanțe și contabilitate, salariul de debut poate începe de la 3.900 de lei brut, în timp ce salariul unui specialist cu peste trei ani experiență se situează între 4.800 și 25.000 de lei brut, în cazul managerilor de top care combină anumite abilități rare, cerute pe piață.

În customer service, salariul mediu brut pentru persoanele cu experiență și poziții de middle mangement este în jur de 8.600 lei.

Potrivit studiului, majoritatea companiilor oferă bonusuri de limbă. Franceza, germana, italiana și spaniola sunt limbile cele mai căutate de către angajatori, acestea fiind plătite cu bonusuri ce pot varia între 290 și 3.000 de lei brut pe lună. Cei care cunosc limbi mai puțin vorbite (olandeză, ebraică, poloneză etc) pot primi bonusuri până la 4.700 de lei brut/lună, în anumite situații.

Un alt beneficiu acordat angajaților sunt zilele libere suplimentare, în afara celor obligatorii, care pot varia între una și șase zile pe an.

Studiul industriei de business services a fost realizat de ABSL în colaborare cu KPMG, la studiu participând 42 de companii care cuprind 24% din angajații industriei.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.