Îngrijitoarea grădiniței din Gorj, concediată pentru că este „prea bătrână”

Povestea femeii de peste 80 de ani din Gorj care are grijă de o grădiniță, a ajuns celebră în România și a stârnit simpatia tuturor. Ei bine, aceasta a fost concediată chiar de către directoarea școlii din sat. Motivul? Vârsta mult prea înaintată, adică 83 de ani. Ce este complet uimitor este faptul că cei din cadrul grădiniței nu au știut care este vârsta femeii până ce nu a devenit un caz mediatizat.

„De dimineaţă aprind focul. Pe urmă, mă apuc şi mătur mochetele. Pe urmă spăl mătura şi dau aşa puţin să nu fie praf sau să fie mizerie. Şterg măsuţele, frumos şi asta este. Aştept până vin copiii”, a declarat tanti Sofia, îngrijitoarea de la grădinița din Gorj.

Localnicii din sat spun că Tanti Sofia a lucrat jumătate din viața ei printre copii. Timp de 41 de ani, în fiecare zi, chiar și de la 5 dimineața, aceasta a avut grijă ca sălile în care copiii învață să fie calde și curate.

Iar copiii asta iubeau. Veneau cu drag la grădiniță pentru că știau că acolo o vor găsi mereu pe tanti Sofia care îi primea cu zâmbete și care întotdeauna le vorbea frumos.

„Îmi spun şi câte o poezie, îi mai întreb şi câte degete au la mână, cum este, dacă mai scad, dacă mai pun. Mi-au fost dragi copiii că sunt mici, frumoşi, curaţi”, a spus Tanti Sofia.

„Lucrez in aceasta unitate, iar acest e al cincilea an. Tanti Sofia este o femeie foarte corecta, foarte punctuala si a facut mereu datoria”, a declarat o educatoare din grădinița unde lucra Tanti Sofia

„La 83 de ani să-l vezi cu cata vointa si seriozitate si zi de zi sa vina sa si faca activitatea este un mare lucru. În ziua de azi din pacate acest lucru este mai rar intalnit”, a spus Viceprimarul din Motru, Cosmin Morega.

Femeia în vârstă de 83 de ani primea un salariu de 450 de lei, la care se alătura și o pensie de 620 de lei.

Sursa: observator.tv

Loading...
loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.