Intâlnire cu comisarul european Adina Vălean la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, vineri, cu comisarul european pentru Transport, Adina Vălean.

Anterior, şeful statului a discutat cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, despre viitorul buget multianual al Uniunii Europene.

Înainte de întâlnire, preşedintele Iohannis a declarat că este hotărât să negocieze „la sânge” pentru ca România să obţină cât mai mulţi bani la fondurile pentru coeziune şi politica agricolă comună.

„Ideea este de a găsi prin discuţii de acest tip bilateral numitorul comun pentru bugetul multianual. Eu vin cu ideile pe care le-am elaborat la Bucureşti. Avem o gândire destul de bine fundamentată pentru bugetul pe care îl dorim noi, pornind de la premisa că, în orice condiţie se negociază bugetul pentru exerciţiul bugetar următor, trebuie să fie un pic mai mare decât bugetul pe exerciţiul care se încheie. Avem aşteptări legate de fondurile dedicate politicii de coeziune, sunt mai multe fonduri care vin în această categorie, care pentru noi sunt vitale pentru a atinge o convergenţă acceptabilă cât mai repede”, a spus Iohannis.

De asemenea, importante sunt şi fondurile destinate agriculturii, a subliniat şeful statului.

„Pe aceste două capitole sunt foarte hotărât să negociez la sânge ca să obţinem cât mai mulţi bani pentru România, dar sunt şi anumite condiţionalităţi care pentru noi sunt importante. De exemplu, flexibilitatea între fonduri ar fi foarte importantă pentru noi. Este, de asemenea, important ca fondul de tranziţie spre o economie mai verde să nu fie parte din coeziune, ci să fie suplimentar. Astăzi am venit cu toate condiţiile pe care ni le dorim noi. Va fi o discuţie şi în final se va trece la o fază de negociere, unde fiecare încearcă să obţină cât de mult se poate”, a adăugat Klaus Iohannis.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.