Intervenție jenantă a unor polițiști din Bacău

 O intervenție jenantă a unor polițiști pentru imobilizarea unui bărbat a fost filmată la Bacău. Un polițist cade în timp ce încearcă să îi pună cătușe bărbatului, iar colegei sale îi cade o agendă și se ocupă de ea. Polițiștii sunt ajutați de trecători să încătuşeze suspectul.

Echipajul de poliție din Bacău a fost filmat marți, în timp ce încerca să imobilizeze un bărbat.

Pe Instagram au fost distribuite imagini în care apar cei doi polițiști. Polițistul se chinuie să imobilizeze suspectul și cade, în timp ce polițistei îi cade o agendă și se apleacă să o ridice.

În cele din urmă, bărbatul este imobilizat cu greu, cu ajutorul trecătorilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru, polițiștii au intervenit pentru imobilizarea unui bolnav psihic.

„Este un eveniment de ieri, când polițiștii au intervenit pentru imobilizarea unui bolnav psihic care a fost ulterior condus la sediul poliției și s-a procedat la internarea acestuia la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Bacău”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Intervenția celor doi polițiști este verificată de superiori.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.