Iohanis: sunt necesare noi abordări în selecţia şi formarea cadrelor didactice

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că sunt necesare noi abordări în selecţia şi formarea cadrelor didactice, transformarea managementului şcolar, reducerea inechităţii în şcoli, dar a subliniat că toate problemele din educaţie nu pot fi rezolvate „peste noapte”.

„Avem nevoie de noi abordări în selecţia şi formarea cadrelor didactice, dar şi în transformarea managementului şcolar din muncă de administraţie în leadership şi iniţiativă. În egală măsură, este esenţială o reducere a inechităţii încă din primii ani petrecuţi de copii în grădiniţele şi şcolile din România. În acelaşi timp, trebuie să acceptăm că nu avem la dispoziţie resurse financiare nelimitate. Nu putem rezolva toate problemele din educaţie peste noapte, indiferent cât de mult ne-am dori acest lucru”, a spus şeful statului la conferinţa „România Educată – politici publice şi coordonarea surselor de finanţare”, organizată la Palatul Cotroceni.

El a arătat că managementul şcolar, cariera didactică, echitatea şi educaţia timpurie sunt cruciale pentru „transformarea în bine” a învăţământului din România, subliniind că lipsa unei educaţii de calitate devine o ameninţare pentru dezvoltarea ţării noastre pe termen lung.

„Proiectul ‘România Educată’ avansează şi intră de astăzi într-o nouă etapă. (…) Cele patru domenii acoperite în aceste documente, respectiv cariera didactică, managementul şcolar, echitatea şi educaţia timpurie, sunt cruciale pentru transformarea în bine a învăţământului din România. Rezultatele PISA, publicate în urmă cu mai puţin de două luni, reprezintă unul dintre argumentele de netăgăduit pentru urgenţa soluţiilor rapide şi temeinice. Lipsa unei educaţii de calitate, care să fie accesibilă pentru toţi copiii din ţara noastră, devine o ameninţare pentru dezvoltarea României pe termen lung”, a afirmat Iohannis, făcând referire la lansarea a patru documente de politică publică elaborate de către experţii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.

Despre aceste documente, prezentate la evenimentul de la Palatul Cotroceni, preşedintele Iohannis a subliniat că sunt valoroase pentru că se bazează pe realităţile româneşti, dar şi pe identificarea de exemple de bună practică din mediul internaţional.

Totodată, şeful statului a evidenţiat nevoia unei economii bazate pe cunoaştere.

„Nu putem, în epoca inteligenţei artificiale, să avem o problemă endemică de analfabetism funcţional în rândul populaţiei noastre. Şi nici nu putem, în contextul unei îmbătrâniri şi aşa pronunţate a populaţiei, să lăsăm sute de mii de tineri nepregătiţi pentru rigorile unei economii globalizate şi aflate în schimbare continuă, dar şi ale unei societăţi care, dacă nu se va dezvolta sustenabil, va înceta pur şi simplu să mai existe în forma actuală”, a adăugat Iohannis.

Consilierul prezidenţial Ligia Deca a precizat că cele patru documente lansate abordează tematici esenţiale pentru reforma sistemului de educaţie românesc, precum cariera didactică, managementul şcolar, echitatea în sistemul de educaţie şi accesul la o educaţie timpurie de calitate.

„Fiecare document include atât măsuri care pot contribui la atingerea obiectivelor stabilite de proiectul ‘România Educată’ cât şi exemple internaţionale de modalităţi concrete prin care alte state au soluţionat cu succes probleme similare”, a spus Deca.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.