tezyo.ro - by OTTER Distribution

Iohannis: Anticipatele sunt aproape imposibil de realizat. Constituția nu favorizează

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că alegerile anticipate sunt ”aproape imposibil de realizat”, deoarece Constituția nu favorizează acest lucru. El a explicat că dacă s-ar urmări declanșarea acestora, guvernul Dăncilă ar rămâne ”la butoane până în primăvară”.

”Personal sunt adeptul alegerilor anticipate, dar trebuie să fim foarte realiști și să nu trezim niște așteptări care nu pot fi satisfăcute. (…) Constituția României nu favorizează alegerile anticipate. Constituția e făcută în așa fel încât alegerile anticipate sunt aproape imposibil de realizat”, a declarat Klaus Iohannis.

El a reamintit condințiile necesare pentru declanșarea alegerilor anticipate, așa cum sunt prevăzute de Constituție.

”Deci este nevoie de o foarte mare voință și claritate într-o majoritate solidă din Parlament. Dacă acum am încerca un astfel de demers, acest guvern eșuat, derutat, demis, Dăncilă, ar rămâne la butoanele Guvernului până-n primăvară, asta ar fi o adevărată catastrofă națională, s-ar crea un haos de nedescris, ar face praf toți banii, toate sistemele. Așa ceva, este pur și simplu, exclus”, a adăugat șeful statului.

El a mai spus că ”soluția există”.

”Instalarea rapidă a unui Guvern, în următoarele săptămâni, un Guvern PNL, sau în jurul PNL, trecut cu bine de prezidențiale, într-o organizare perfectă, trecut cu bine de aprobarea bugetului pentru anul 2020, și abia după aceea, împreună cu celelalte formațiuni politice, care sunt toți, în afară de PSD, discutat demersul, agenda, calendarul unor alegeri anticipate”, a conchis Iohannis.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.