Iohannis, la finalul primului mandat: Am reuşit ca România să devină un membru respectat al marii familii europene

evomag.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi seară, la bilanţul primului mandat de şef al statului, că acţiunile sale de politică externă în aceşti ani s-au axat pe creşterea rolului României în Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană, precum şi pe extinderea şi întărirea Parteneriatului strategic cu SUA.

„Am reuşit ca România să devină un membru respectat al marii familii europene şi un partener activ al dezbaterilor nu uşoare care au marcat această perioadă”, a punctat Klaus Iohannis.

Cât priveşte politica internă, el a spus că în atenţia sa a fost buna funcţionare a autorităţilor publice.

El a reiterat că, în ultimii trei ani, s-a încercat şubrezirea statului, iar pentru contracararea forţelor „profund nedemocratice”, a uzat „de toate mecanismele constituţionale”.

„Bilanţul tuturor acestor acţiuni întreprinse de mine vorbeşte de la sine: OUG 113 nu a intrat în vigoare, Codurile penale favorabile infractorilor nu au intrat în vigoare”, a spus Iohannis într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Sâmbătă, Iohannis va depune jurământul pentru al doilea mandat în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului.

Sursa: agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.