tezyo.ro - by OTTER Distribution

Iohannis va participa luni la deschiderea anului universitar, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj

 Președintele Klaus Iohannis va fi prezent, luni, de la ora 10.00, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2019-2020, la la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB). Șeful statului va decora mai multe universități cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer.

„Evenimentul, care va avea loc în Aula Magna a UBB, marchează un secol de la constituirea universității și consfințește excelența academică și de cercetare a instituției de învățământ clujene”, informează Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.

Cu ocazia prezenței la Cluj-Napoca, președintele Iohannis va vizita, de la ora 12.00, Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată MedFuture al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice.

„Prin vizitarea acestui centru de cercetare medicală, considerat pol de competență științifică și tehnologică la standarde europene, președintele Klaus Iohannis transmite un mesaj de susținere a cercetării științifice medicale, de deschidere către cercetătorii din domeniul medical, precum și un mesaj de încurajare pentru accesarea de noi proiecte pe zona cercetării medicale, de noi programe educaționale și parteneriate academice”, mai arată sursa citată.

Totodată, cu prilejul aniversării a 100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj-Napoca, șeful statului va decora cele șase universități de stat din municipiu, care au avut un impact deosebit în comunitate, contribuind la dezvoltarea acesteia în spiritul multiculturalismului, și care reprezintă un pilon important în conservarea și promovarea valorilor și a culturii naționale.

Astfel, în cadrul ceremoniei, care va avea loc la Primăria din Cluj-Napoca, de la ora 14.00, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Universitatea Tehnică, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea de Artă și Design și Academia de Muzică „Gheorghe Dima” vor fi decorate de către Președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.