Jelena Ostapenko a câștigat turneul de la Luxemburg

32

Jelena Ostapenko (63 WTA) a câștigat, duminică, turneul de la Luxemburg, după ce a învins-o, în finală, pe Julia Goerges (26 WTA), cu scorul de 6-4, 6-1.

În primul set, după un lung șir de game-uri schimbate, Julia Goerges a pierdut un serviciu, iar Ostapenko a profitat, impunându-se cu 6-4. Setul doi a fost mult mai lejer pentru jucătoarea letonă, aceasta reușind trei break-uri în fața nemțoaicei. Jelena Ostapenko s-a impus după aproximativ o oră de joc.

De-a lungul evoluției sale la turneul de la Luxemburg, Ostapenko a învins nume precum Caty McNally (108 WTA), Elise Mertens (19 WTA), Antonia Lottner (210 WTA), Anna Blinkova (66 WTA) și Julia Goerges (26 WTA).

Turneul de la Luxemburg dispune de premii în valoare de 250.000 de dolari.

Julia Goerges este câştigătoarea ediţiei din 2018 a turneului de la Luxemburg.

Citește și
Spune ce crezi