Kaufland România lansează un program de finanțare de 130.000 euro

Kaufland România lansează în premieră platformă de finanțare ,,Creștem Grădinescu”, împreună cu Institutul de Cercetare în Permacultură din România, prin care oferă un grant total de 130.000 de euro grădinițelor, școlilor, organizațiilor non-guvernamentale neafiliate politic, grupurilor de inițiativă civică, interesate să dezvolte grădini sau ferme urbane în România.

Platforma Creștem Grădinescu oferă finanțare pentru două tipuri de proiecte – Grădini Urbane Comunitare și Ferme Urbane. Bugetul maxim acordat variază în funcție de tematică aleasă, respectiv pentru o Grădină Urbană Comunitară finanțarea ajunge până la 10.000 de euro per proiect, iar pentru o Fermă Urbană, până la 15.000 de euro.

Pe lângă sprijin financiar, proiectele vor beneficia de expertiză și coordonare din partea specialiștilor din cadrul Institutului de Cercetare în Permacultură din România.
Proiectul are acoperire națională și se desfășoară în două runde de finanțare. Aplicațiile pentru dezvoltarea grădinilor urbane pot fi depuse până pe 14 aprilie 2019 inclusiv. Cererea de finanțare și alte documente utile pot fi descărcate de pe website-ul www.gradinescu.ro. Apelul de proiecte pentru Fermele Urbane va fi deschis în septembrie 2019.

„ Am început prin transformarea spațiilor nefolosite din parcările și de pe acoperișurile magazinelor Kaufland în grădini urbane comunitare, cultivate cu legume, fructe, flori – ce pot fi îngrijite de comunitate – iar acum, prin Creștem Grădinescu, oferim proiectul tuturor românilor”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Grădinile pot fi create atât pe spații verzi nefolosite, cât și pe beton, asfalt, terase sau pe acoperișuri.

Inițiativa contracarează poluarea urbană și încurajează oamenii să petreacă mai mult timp în natură și să adopte un stil de viață mai responsabil.
Misiunea proiectului este de a stimula crearea de spații verzi, naturale, în aglomerarea mediului urban, de a încuraja educația ecologică, dezvoltarea conceptului de grădinărit urban, precum și agricultura sustenabilă.

sursa wall-street.ro

Loading...
loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.